Procurorul general al României a demisionat. Care a fost motivul

Procurorul general al României a demisionat. Care a fost motivul

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a demisionat marți din funcţie, în contextul în care numele său a fost menționat în scandalul „Girofarul”. Funcția a fost preluată interimar de prim-adjunctul său, Bogdan Licu, transmite Digi24.

Nițu și-a motivat demisia spunând că numele său „este asociat în mod artificial cu o situaţie de natură să aibă consecinţe asupra imaginii instituţiei".

Amintim că luni a avut loc o întâlnire între Klaus Iohannis, Dacian Cioloş şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în care s-au discutat inclusiv condiţiile în care Niţu poate fi revocat, după ce acesta a beneficiat de coloană oficială, deşi potrvit legii nu avea dreptul să fie însoţit de echipaje ale Poliţiei în deplasările sale.

Nițu, la rândulsău, susţine că nu a solicitat şi nu a beneficiat de coloană oficială în sensul în care această noţiune este definită prin lege şi că i s-a asigurat un dispozitiv de însoţire şi protecţie.

"Stabilirea unui anumit nivel de protecţie pentru diverse categorii de demnitari şi punerea în practică a măsurilor de protecţie sunt atributul instituţiilor specializate ale statului şi nu al beneficiarului protecţiei", mai transmite Tiberiu Niţu.

Tiberiu Niţu era procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 16 mai 2013. El a fost numit pe această funcţie pe o perioadă de trei ani.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal