
Guvernul a aprobat pachetul de legi privind reformarea CNI. Cum se va schimba instituția
După ce aproape un an oficialii au tot amânat să ia o decizie în privința reformării Comisiei Naționale de Integritate, Cabinetul de miniștri a votat astăzi, la ședința executivului, pachetul de legi cu privire la reformarea CNI.
・
Proiectul Legii cu privire la CNI are cinci capitole și reglementează modul de organizare șifuncționare a CNI, explică împuternicirile comisiei și procedura de control al averilor și intereselor personale.
Potrivit documentului votat, care în scurt timp ar trebui să fie dezbătut în plenul Parlamentului, se propune reorganizarea Comisiei Naţionale de Integritate în Centrul Naţional de Integritate, care va avea 30 de inspectori de integritate.
Noua structură va fi condusă de un președinte și un vicepreședinte care vor fi numiți direct de către șeful statului, acțiune întreprinsă anterior de parlamentari. Aceștia vor avea un mandat de 5 ani, iar mandatul va putea fi reînnoit doar o dată. În felul acesta, statul își propune să excludă influența legislativului ssau executivului în procesul de numire a conducerii CNI.
De asemenea, va fi instituită și funcția de inspector de integritate, care va fi responsabil de controlul averilor și intereselor personale. Persoana va avea un statut special, iar în cadrul CNI-ului reformat vor munci 30 de asemenea funcționari.
Amintim că în luna iunie 2015, la ședința Guvernului, premierul Chiril Gaburici a cerut ca fiecare ministru să voteze pentru acest pachet, însă doar nouă miniștri au susținut inițiativa. Mai târziu, în luna septembrie 2015, atât președintele Parlamentului, Andrian Candu, cât și premierul de atunci Valeriu Streleț, au promis că vor reforma instituția, dar intenția nu a fost după până la capăt.