
Carpov: Parlamentul ar trebui să se grăbească să-și înceapă activitatea. Sunt restanțe!
Deputatul neafiliat, Eugen Carpov a declarat că este straniu faptul că deși Comisiile Parlamentare și-au reluat activitatea, nu se ia decizia de către Biroul Permanent de a convoca prima ședință din sesiunea curentă. Totodată, acesta nu exclude că tergiversarea datei ședințelor ar fi cauzată de anunțurile liderilor protestatarilor, care au chemat susținătorii lor la Parlament în prima zi de ședințe. Declarațiile au fost făcute într-un interviu la Europa Liberă.
・
„Comisiile parlamentare și-au reluat activitatea. Mai straniu pentru mine este de ce nu se ia decizia de către Biroul Permanent al Parlamentului de a convoca prima ședință plenară din această sesiune. Joi-vineri sunt zilele pentru asemenea ședințe, dar nu a fost niciun anunț. Parlamentul ar trebui să se grăbească să inițieze activitatea, pentru că avem priorități foarte multe”, a precizat Carpov în cadrul interviului.
Deputatul a mai adăugat că sunt foarte multe restanțe, și că ne aflăm la un nivel „egal cu zero, de unde avem șanse să revenim, dar cu foarte mult efort”. Însă, revenirea nu este posibilă, potrivit vicepreședintelui PPEM, cu o asemenea viteză de lucru a Parlamentului. Întrebat dacă ar exista o frică de noi proteste la Parlament, când deputații ar urma să vină la ședințele din noua sesiune, Carpov a răspuns:
„Nu exclud că ar putea să fie şi aşa. Eu cred că guvernarea e cea care analizează şi încearcă să-şi dea seama de riscurile care există. Cei care cheamă la proteste menţionează că ele trebuie să fie paşnice, să fie exclusă violenţa, să se acţioneze în cadrul legal, să nu existe provocatori. Şi, din câte înţeleg, guvernanţii deja sunt suficient de pregătiţi pentru a contracara mişcările care ies în afara legii”, a mai precizat Carpov.
Amintim că Andrian Candu, președintele parlamentului a convocat noua sesiune Parlamentară începând cu data de 1 februarie. Săptămâna aceasta au avut loc ședințele Comisiilor Parlamentare, însă, ședința Biroului Permanent care să stabilească data și ordinea de zi a ședințelor nu s-a mai convocat.
În 2016 Parlamentul s-a convocat în sesiuni extraordinare de două ori. O dată, în ședința eșuată din lipsă de cvorum, în care Ion Sturza urma să își prezinte programul de guvernare și echipa, și o dată într-un timp record, când au votat fără prezentarea programului de guvernare componența Guvernului Filip.