
Ministerul ucrainean: Ucraina va relua exportul de energie electrică în Moldova din luna martie
Ucraina ar putea relua exportul de energie electrică din luna martie în Belarus și Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei şi Industriei Cărbunelui al Ucrainei, Vladimir Demcișin, în cadrul ședinței de vineri a Comisiei pentru sectorul energetic și combustibil din Rada Supremă a Ucrainei, transmite Agora cu referire la Interfax.
・
„Am avut discuții pe acest subiect cu Lituania, Belarus și Republica Moldova ... Sunt convins că din aprilie, și poate chiar mai devreme - din martie vom relua exportul de energie electrică”, a spus Vladimir Demcișin.
Reamintim că săptămâna trecută, vice-ministrul Energiei şi Industriei Cărbunelui al Ucrainei, Alexandr Svetelik, a declarat că Ucraina va relua exportul de energie electrică începând cu al doilea trimestru al acestui an (din aprilie) pentru în Belarus și Republica Moldova.