Ridicarea interdicției de intrare în RM impusă lui George Simion, contestată. Tânărul a intrat în greva foamei

Ridicarea interdicției de intrare în RM impusă lui George Simion, contestată. Tânărul a intrat în greva foamei

Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat vineri că decizia prin care a fost ridicată interdicția de intrare în Republica Moldova a cetățeanului român George Simion a fost contestată la Curtea de Apel din Chișinău, care a dat câștig de cauză apelantului - Biroul Migrație și Azil român, transmite Agora cu referire la Agerpres.ro. De asemenea, tânărul a anunțat greva foamei. „Am ajuns la vama Sculeni și nici aici nu se oprește acest abuz îndreptat împotriva mea și a ideii Unirii. Voi intra aici pe loc în greva foamei până voi putea merge acasă, în Basarabia”, a scris Simion pe Facebook.

„MAE al României s-a autosesizat din mass-media și a fost informat și direct de domnul George Simion cu privire la interzicerea accesului său în Republica Moldova, astăzi, 5 februarie 2016. Urmare a acestui fapt, Ambasada României a solicitat, conform procedurilor diplomatice, clarificări de la autoritățile Republicii Moldova cu privire la această situație. În urma demersurilor realizate, conducerea Biroului Migrație și Azil al Republicii Moldova a precizat că a contestat în justiție decizia din 18 septembrie 2015, dată de Curtea de Apel Chișinău, prin care fusese ridicată interdicția anterioară de intrare în Republica Moldova. Ulterior, Curtea de Apel a Republicii Moldova a decis în favoarea apelului introdus de Biroul Migrație și Azil”, se arată în răspunsul MAE român la solicitarea Agerpres.

Potrivit sursei citate, conducerea Biroului a mai precizat că reprezentantul legal al lui George Simion în Republica Moldova a fost informat cu privire la aceste elemente. „Ministerul Afacerilor Externe român, prin Ambasada României în Republica Moldova, a solicitat instituțiilor abilitate din Republica Moldova să precizeze procedurile legale pe care cetățeanul român va trebui să le parcurgă, în conformitate cu legislația relevantă”, adaugă MAE al României.

Cetățeanul român George Simion are din nou interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, după cum a informat vineri Platforma Unionistă Acțiunea 2012, al cărei președinte este Simion, într-un comunicat transmis AGERPRES. Interdicția impusă de autoritățile de la Chișinău cetățeanului român George Simion, expulzat pe 13 mai 2015 din Republica Moldova și declarat persoană indezirabilă pe teritoriul acestui stat timp de cinci ani, a fost ridicată pe 18 septembrie 2015, în urma deciziei Curții de Apel din Chișinău. Instanța a decis cu acea ocazie că nu există motive pentru ca George Simion să fie declarat persona non-grata.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Zelenski susține că aproape toți oamenii blocați în subsolurile uzinei Azovstal au fost evacuați

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum

Maia Sandu despre nivelul înalt de inflație: Toate instituțiile statului trebuie să-și facă treaba mai bine decât și-au făcut-o până acum

Germania va importa gaz din Qatar din 2024. Berlinul a semnat un parteneriat în domeniul energiei cu Doha

Germania va importa gaz din Qatar din 2024. Berlinul a semnat un parteneriat în domeniul energiei cu Doha

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Au fost publicate noi dovezi care arată cum soldații ruși au executat opt bărbați în Bucea
  • 2
    Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
  • 3
    Ce se întâmplă la Hotelul Național? Chironda zice că a început demolarea, iar Primăria solicită implicarea agențiilor de stat din domeniu
  • 4
    S-a dat ordin să „înceteze apărarea” Mariupolului, spune comandantul uzinei siderurgice Azovstal
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.