
VIDEO. Fără monumente înalte și garduri la cimitirul „Sfântul Lazăr”? Cum vrea să modifice primăria locul de veci
Cel mai mare cimitir din Europa, „Sfântul Lazăr”, a ajuns subiect de discuții la Primărie. S-a întâmplat după ce Combinatul de Servicii Funerare a operat mai multe schimbări la regulamentul privind funcționarea locurilor de veci. Dacă prevederile noi vor intra în vigoare, până la 1 mai gardurile și monumentele mai înalte de 1,75 m vor fi demontate.
・
În 50 de ani de existență, cimitirul „Sfântul Lazăr” a ajuns cel mai tânăr, dar și cel mai mare loc de veci din Europa, cu suprafața de 107 ha. Directorul Combinatului de Servicii Funerare, Ludmila Boțan, spune că în următorii 50 de ani cimitirul va ajunge la o suprafață enormă dacă pământul nu va fi reutilizat.
„Trebuie să ne gândim, dacă vrem să ne extindem și în următorii 50 de ani, vom avea nevoie de spațiu. Și atunci ce să facem? Să ne extindem încă pe 100 de hectare? De aceea trebuie să vedem ce facem. Avem 2 soluții: fie extindem cimitirul, fie că refolosim terenurile”, a spus Boțan.
„Este una dintre problemele pe care le avem în Chișinău. Ne trezim la capitolul cimitire numai de Paștele Blajinilor, dar acolo au loc fenomene cărora trebuie să le punem capăt dacă vrem să ne civilizăm”, a spus Dorin Chirtoacă.
Pentru a mediatiza problema, edilul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a propus dezbaterea acestui subiect la ședința Consiliului Municipal Chișinău. „Se va discuta limitarea înălțimii monumentelor și amplasarea gardurilor și plăcilor de ciment. Nu se știe dacă CMC va accepta reutilizarea pământului. Totuși, ne dorim să limităm la dimensiuni mai rezonabile construcțiile funerare din cimitire. Să nu mai admitem alte tipuri de amplasamente auxiliare construcției funerare principale. În țările vestice sunt pietre funerare de 50-70 de cm și nimic în plus care să presupună cheltuieli și ocuparea spațiului”, a spus Chirtoacă.
Amintim că cimitirul „Sfântul Lazăr” a fost fondat în 1966 și are peste 300 de mii de morminte, inclusiv circa 600 de cavouri.