Anual, sute de moldoveni mor în aşteptarea unui organ. Din păcate însă, la noi în ţară se fac mai puţine transplanturi decât s-ar putea. Şi asta pentru că rudele pacienţilor care sunt în moarte cerebrală refuză să le doneze organele pentru a salva alte vieţi.„Din păcate, în 2015 au fost efectuate numai patru operaţii de transplant de ficat. Transplanturile renale nu s-au desfăşurat în măsura în care ne-am aşteptat. În general, 2015 a fost un an mai de cumpănă”, afirmă Igor Codreanu, directorul Agenției de Transplant.Moldova a intrat cu dreptul în anul 2016, doar în luna ianuarie fiind realizate cinci transplanturi de rinichi.În fiecare secundă, 70 de persoane aşteaptă ca cineva să îi sune şi să le spună că s-a găsit un organ compatibil pentru ei.De ce pe lista naţională a donatorilor nu figurează niciun nume, este un alt mare semn de întrebare, la care nu pot răspunde nici clericii, care încurajează intervenţiile de acest gen. „Biserica nu poate neglija suferinţa ca o realitate a vieţii. Acest fenomen este o formă nouă de manifestare a dragostei jertfelnice faţă de aproapele, şi în acest sens, încurajăm acest nou domeniu care să fie spre binele omului”, spune Octavian Moșin, preot.În Programul naţional de transplant pentru acest an sunt prevăzute 30 de transplanturi de rinichi, 15 de ficat şi opt de inimă. În prezent, în Moldova sunt 16 instituţii autorizate în prelevarea şi transplantul de organe. Toate acestea sunt localizate însă în municipiul Chişinău. Autorităţile îşi propun ca în următorii ani să extindă serviciul în mai multe regiuni ale ţării.Anual, Agenţia de Transplant lansează campania de informare prin care-şi propune să schimbe atitudinea moldovenilor faţă de donarea de organe.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.