VIDEO. A doua zi de bombardamente turce în Siria

VIDEO. A doua zi de bombardamente turce în Siria
Foto: reporterntv.ro

Pentru a doua zi la rând, armata turcă a bombardat, duminică, ţinte din Siria. Vizate au fost mai multe poziţii ale regimului Assad şi ale kurzilor. Şi, în ciuda recomandărilor venite de la Casa Albă, la ofensivă nu renunţă nici Rusia, care alături de armata siriană i-a bombardat pe rebelii suniţi. În acest context, pare tot mai puţin probabil că acordul de încetare a focului să fie aplicat de vineri, aşa cum s-a stabilit la München, scrie digi24.

Zeci de obuze trase de artileria turcă au căzut în satele din nordul Siriei. Tirurile au vizat poziţii kurde, dar şi ale regimului Assad. A fost bombardat inclusiv un aeroport militar, pe care, în urmă cu doar câteva zile, kurzii reuşiseră să îl recucerească din mâinile teroriştilor Al-Nusra, afiliaţi Al-Qaida. Oficialii de la Ankara spun că forțele armate nu au făcut decât să se apere, după ce mai multe atacuri au ţintit teritoriul Turciei. 

Ahmet Davutoglu, premierul Turciei: „Acţiunile noastre au fost îndreptate împotriva unor forţe care reprezintă o ameninţare în regiunea Azaz şi împrejurimi. Încercăm să contracarăm acţiunile acestor militanţi, fără îndoială simpatizanţi PKK, care încearcă să pună stăpânire pe propriul lor teritoriu în Siria, dar şi să-i protejăm pe refugiaţii din zonă”.

Explicaţiile Turciei n-au convins Statele Unite, care au cerut Ankarei să oprească bombardarea poziţiilor kurde, mai ales că e vorba despre militanţi care participă la lupta împotriva teroriştilor Stat Islamic.

Analiştii politici spun că această ofensivă pregăteşte terenul pentru o intervenţie la sol în Siria, mai ales că Ankara a recunoscut că, alături de Arabia Saudită, ar putea participa la o astfel de campanie - e drept - împotriva grupării Stat Islamic.

Premierul rus a avertizat în privinţa riscurilor unei astfel de intervenţii.

Dmitri Medvedev, premierul Rusiei: „Nu este nevoie să speriem pe nimeni, trebuie să negociem, nu doar să vorbim despre ceva ce merge în direcţia greşită sau despre o operaţiune terestră împreună cu alte state arabe. Nimeni nu îşi doreşte un nou război, o operaţiune terestră înseamnă un război în toată regula şi lung. De acest lucru trebuie să ţinem cont”.

Între timp, armata siriană, ajutată de Rusia, continuă la rândul ei bombardamentele asupra rebelilor suniţi din capitala Damasc şi în regiunea Alep.

Londra crede însă că situaţia din Siria s-ar putea rezolva foarte simplu, cu un telefon de la Kremlin.

Philip Hammond, ministrul britanic de Externe: „Îmi amintesc că am spus în urmă cu un an, mai mult de un an, în Camera Comunelor, că este un singur om pe această planetă care poate pune stop războiului civil din Siria printr-un simplu telefon, iar acest om este domnul Putin”.

Experţii sunt de părere că, indiferent cânt se va termina războiul civil, statul sirian nu va mai avea niciodată aceleaşi graniţe cu cele de la începutul războiului.

Moshe Yaalon, ministrul israelian al Apărării: „Trebuie să realizăm că vom vedea enclave: Alawistan, Kurdistanul Sirian, Gurjistanul Sirian. Poate vor coopera sau vor lupta unii cu alţii. Principala problemă este că dacă gruparea teroristă Stat islamic este învinsă, problema suniţilor nu va fi rezolvată în Siria şi Orientul Mijlociu”. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Trei tornade au lovit vestul Germaniei. O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite (VIDEO)

Trei tornade au lovit vestul Germaniei. O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite (VIDEO)

Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus

Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus

Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat

Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 2
    În Moldova se produce de opt ori mai mult ulei și grăsimi decât acum un an
  • 3
    Podoliak crede că un acord de pace e posibil doar după retragerea trupelor rusești
  • 4
    Un parlamentar rus face aluzie la un posibil schimb al prizonierilor din Azovstal cu Medvedciuc
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.