Curtea de Apel a calificat drept o contravenție, cazul de mituire al unui judecător

Curtea de Apel a calificat drept o contravenție, cazul de mituire al unui judecător

Recent, Curtea de Apel Chişinău a examinat apelurile acuzatorului de stat şi al apărătorului inculpatului Gheorghe Popa, condamnat în primăvara anului 2014 de către Judecătoria Buiucani la 7 ani închisoare cu executare pentru corupere pasivă, săvîrşită în calitate de judecător al Judecătoriei Teleneşti. Instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal pe motivul că fapta nu constituie infracţiune ci contravenţie, iar procesul contravenţional a fost încetat în legătură cu expirarea  termenului de prescripţie.

Astfel, examinînd dosarul circa doi ani de zile, instanţa de apel a decis că în acţiunile magistratului nu s-ar conţine elementele infracţiunii imputate, calificînd cazul drept o contravenţie, prevăzută de art. 315 din Codul contravenţional - Primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material.

Amintim că judecătorul Gheorghe Popa a fost învinuit de către Procuratura Anticorupţie pentru faptul că, la 09.10.2013, aflîndu-se în biroul de serviciu din cadrul judecătoriei Teleneşti, avînd spre examinare o cauză civilă privind încasarea datoriei, a acceptat de la pîrît, prin intermediul avocatului său, suma de 200 dolari SUA pentru scoaterea de pe rol a cererii reclamantului. La 10.10.2013, judecătorul Gheorghe Popa a scos de pe rol cererea reclamantului, iar a doua zi în biroul său de serviciu, a primit personal de la avocat suma de 200 dolari SUA, fiind documentat şi reţinut în flagrant.

Publicitate

Procuratura consideră vădit ilegală hotărîrea instanţei de apel, îşi exprimă dezacordul cu modul în care a fost examinat dosarul şi interpretate circumstanţele cauzei. Totodată, se exprimă îngrijorare faţă de încercările repetate de a crea astfel de practici pe cazuri de corupţie, abordări similare fiind aplicate anterior în ordine de apel şi în cazul unui procuror din raionul Floreşti, la fel documentat şi reţinut în flagrant în momentul primirii mitei.

Conform legislaţiei naţionale, infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni de o gravitate sporită, iar combaterea acestui fenomen trebuie să constituie o prioritate pentru toate instituţiile, inclusiv instanţele de judecată. Neaplicarea pedepselor efective anihilează eforturile organelor de drept în combaterea respectivelor infracţiuni, descurajează cetăţenii să sesizeze asupra cazurilor respective şi contribuie la creşterea toleranţei în societate faţă de fenomenul corupţiei.

După pronunţarea deciziei motivate a Curţii de Apel Chişinău, procurorii o vor contesta cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal