
Adevărul ar putea renunța la ediția print din Moldova
Holdingul Adevărul vrea să renunțe la versiunea tipărită a Cotidianului Adevărul Moldova. Totul după ce instituția a intrat într-un proces de restructurare ce va afecta și redacția de la Chișinău, potrivit Mediafax. Publicația din Moldova ar urma să activeze mai departe doar în mediul online.
・
În prezent, la Adevărul Moldova lucrează o echipă formată din mai puţin de zece jurnalişti, din care ar urma să rămână doi, în urma restructurării.
Decizia renunţării la ediţia print a Adevărul Moldova a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute şi este cauzată de necesitatea eficientizării activităţii Adevărul Holding, o societate aflată în insolvenţă.Conform surselor, nu ar fi fost luată încă o decizie concretă în privinţa datei de la care nu o să mai apară versiunea tipărită. În funcţie de discuţiile cu angajaţii de la Chişinău, va fi decisă strategia în continuare. Există şi posibilitatea ca decizia de închidere a versiunii tipărite a Adevărul Moldova să nu fie una definitivă, în prezent căutându-se soluţii în acest sens, au mai spus unele dintre sursele citate.
Ziarul Adevărul Moldova a fost lansat pe 6 decembrie 2010, ca parte a trustului Adevărul Holding, care la momentul respectiv era controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu. La momentul lansării sale, cotidianul Adevărul Moldova avea un tiraj de 7.000 de exemplare, preţul său fiind de 4 lei moldoveneşti (1 leu românesc).