Voronin despre Plahotniuc: Îl cunosc din Parlament

Voronin despre Plahotniuc: Îl cunosc din Parlament

Liderul PCRM, Vladimir Voronin nu crede că Plahotniuc ar deține controlul complet al țării, iar aici a adus exemplul propriu, motivând că așa se zicea și despre el când era la putere. Potrivit acestuia, este vorba de o campanie de demonizare pentru ca acesta să nu poată ocupa funcții. Voronin a mai declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova că îl cunoaște pe Plahotniuc doar din perioada când ambii făceau parte din aceeași componență a Parlamentului. 

„Nu ai cum fizic să controlezi totul de unul singur. Este un mit că Plahotniuc controlează totul în țară. Se încearcă să-l demonizeze ca să nu poată ocupa niște funcții. Nu are niciun dosar, nu l-au prins cu nimic în mână”, a declarat Voronin în cadrul emisiunii.

Potrivit liderului PCRM, acesta îl cunoaște pe Plahotniuc doar din perioada când acesta a fost deputat. „Acolo nu e teritoriu destul de mare să stai toată ziua să nu te vezi unul cu altul”, a punctat fostul președinte.

Publicitate

Voronin neagă și faptul că Plahotniuc ar fi fost în 2008 o candidatură pentru funcția de prim-ministru după plecarea lui Vasile Tarlev.

„Doamne Ferește. Prima dată aud. Nu au fost discuții nici din partea noastră nici a lui. Nu știu dacă cunoșteam această familie atunci. Erau agenți economici, mulți din ei. E clar lucru că noi am crescut economia, iar s-au întărit pozițiile mai multor agenți economici, inclusiv el”, a punctat fostul președinte.

Iar aici televiziunea a pus pe post celebra înregistrare cu Marian Lupu despre Plahotniuc în care actualul lider al PD vorbea despre „o castă distinsă în jurul familiei domnești”.

" type="application/x-shockwave-flash">" />

„Mă refer la Ignatenco, Plahotniuc și alte persoane care au inițiat modele frauduloase la importul de carne, pește”, declara într-o dezbatere televizată la PROTV Marian Lupu.

„Cred că Marian Lupu spune adevărul, că el era ministru al Economiei și știa mai multe”, a declarat Voronin.

Marian Lupu a fost viceministru al Economiei de la începutul anului 2001, ulterior în 2003 a devenit Ministru al Economiei, iar deja în 2005 a deținut funcția de președinte de Parlament până în 2009.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal