
Lazurcă: „Electrica” are intenții serioase de a veni pe piața energiei din Moldova
Compania românească „Electrica”, ce are ca activitate distribuția și furnizarea de energie electrică este interesată să devină un actor important pe piața energiei din Moldova, potrivit Ambasadorului României la Chișinău, Marius Lazurcă, invitat în cadrul emisiunii „Fabrika” de la PublikaTV. Totuși, depinde, potrivit acestuia nu doar de intenția companiei, dar și de intențiile autorităților de la noi.
・
„Intenția Electrica de a deveni un actor important pe piața energiei din Republica Moldova este foarte serioasă. Este o companie foarte mare, o companie în expansiune, care după listarea la bursă a dobândit confortul unor sume importante pe care dorește să le investească iar destinația este Republica Moldova”, a declarat Marius Lazurcă în cadrul emisiunii.
Totuși, potrivit ambasadorului asta nu depinde doar de intențiile ei, ci și de intențiile autorităților de la Chișinău.
„Dacă statul se va decide să pună pe lista de privatizare de exemplu rețeaua electrică nord, Electrica își va arăta interesul. România în momentul de față produce mai multă energie decât poate consuma. Balcanii și Republica Moldova produs mai puțin energie decât consumă”, a mai punctat diplomatul.
Electrica S.A. este o companie cu capital privat din România, care are ca obiect de activitate distribuția și furnizarea de energie electrică. Acționarul principal al Electrica SA este statul, reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (48,78%), urmat de BERD, cu 8,66%.
Oferta de vânzare pe bursă a 51% din acțiunile Electrica a avut loc în luna iunie 2014, compania strângând din piață o sumă record, de aproape 2 miliarde de lei (443 milioane euro). Acțiunile companiei au fost listate în paralel la Bursa de Valori București și la cea de la Londra.