„Începând cu 1 februarie a început sesiunea parlamentară, au trecut două săptămâni dar ședința nu a fost convocată. Guvernarea are frică”, a declarat Dodon, care a solicitat convocarea ședinței de urgență a Parlamentului RM.
Potrivit acestuia, pentru prima ședință o să propună demisia PG, SIS, CCA, CNA, BNM, dar și adoptarea unor pachete de modificări legislative ce țin de sistemul bancar, sistemul judecătoresc, domeniul media, modificarea legii cu privire la CEC.
Pe lângă astea, Dodon mai cere crearea Comisiei de anchetă privind deținuții politici.
„Ar fi bine ca în această săptămână să fie convocată în această săptămână ședință”, a precizat liderul PSRM.
Despre alegerea președintelui
Potrivit lui Dodon, Parlamentul urmează să inițieze procedura de alegere a următorului președinte, a cărui mandat urmează să expire pe 22 martie.
Tot acesta, a mai precizat că proiectul de modificare a Constituției în Parlament, care ar permite alegerea președintelui de către popor ar urma să fie depus mâine la Curte Constituțională.
„Masiv trebuie să venim acolo unde vor fi ședințe ale Parlamentului”, a precizat Dodon, care a anunțat că este cazul primei ședințe în plen a Parlamentului, dar și tentativele de alegere a Președintelui.
„Din informațiile care le dețin săptămâna asta se gândesc să nu mai fie, iar ei le pot amâna până în martie”, a mai adăugat liderul PSRM.
Amintim că Andrian Candu a semnat decizia de începere a sesiunii parlamentare pe 1 februarie. Totuși încă nu a avut loc prima ședință a Parlamentului. Socialistul a mai anunțat că cei 24 de deputați au semnat un demers de convocare a ședinței Parlamentului, dar mai are nevoie de 10 semnături pentru a fi înregistrată.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.