Nicolae Timofti se întâlnește astăzi cu Iohannis și Cioloș

Nicolae Timofti se întâlnește astăzi cu Iohannis și Cioloș

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, efectuează în perioada 16-17 februarie, o vizită oficială la București. Timofti urmează să se întâlnească astăzi cu şeful statului vecin, Klaus Iohannis, şi cu premierul Dacian Cioloș. După întrevederea șefilor de stat, cei doi vor ține o conferință de presă comună.

Discuţiile vor viza subiecte ce ţin de relaţiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea în plan economic, politic şi social, precizează Preşedinţia printr-un comunicat de presă.

Timofti urmează să înmâneze, cu ocazia acestei vizite, distincţiile oferite anterior preşedintelui Klaus Iohannis, şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne al României, Raed Arafat şi actorului Florin Piersic.

La ora 12:00, șefii ambelor state vor susține o conferință de presă comună, la Palatul Cotroceni. Va urma întâlnirea lui Timofti cu premierul Dacian Cioloş la ora 13.30. De asemenea, Timofti va avea discuţii şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, precum şi cu alţi înalţi oficiali.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal