Rusia şi China îşi fac propria agenţie de rating

Rusia şi China îşi fac propria agenţie de rating
FOTO: wall-street.ro

Rusia şi China au ajuns la un acord de principiu pentru a crea o agenţie comună de rating şi, de asemenea, lucrează la o serie de măsuri pentru a facilita schimburile comerciale bilaterale, a declarat marţi ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov, transmite Reuters, citată de Capital.ro. 

În prezent, trei mari agenţii occidentale, Standard & Poor's, Moody's şi Fitch, domină piaţa ratingurilor.

Cu ocazia unei vizite în China, Anton Siluanov a subliniat că noua agenţie de rating va fi concepută pe baza actualelor agenţii de rating.

„Am dori ca ratingurile acestei agenţii să fie apolitice. În prima fază noua agenţie va evalua proiectele de investiţii ruso-chineze în ideea de a atrage mai multe ţări asiatice, iar ulterior, treptat, pe baza progreselor şi reputaţiei credem că va ajunge la un nivel la care opiniile sale vor atrage şi alte ţări”, a declarat Siluanov. Oficialul rus nu a oferit detalii cu privire la momentul în care noua agenţie va începe să funcţioneze.

În luna aprilie, la câteva săptămâni după anexarea Crimeei, S&P a retrogradat Rusia la o treaptă peste nivelul „junk”, nerecomandat pentru investiţii. Atunci, oficialii ruşi au criticat ceea ce ei au numit „o retrogradare motivată politic”, o acuzaţie respinsă de S&P.

Crearea unei noi agenţi internaţionale în colaborare cu China are drept obiectiv oferirea unei alternative credibile la cele trei mari agenţii, S&P, Moody's şi Fitch, criticate pentru că nu au anticipat criza financiară mondială care a început în 2007.

După ce a fost criticată de Occident pentru implicarea sa în criza din Ucraina, Rusia a început să-şi îmbunătăţească relaţiile de afaceri cu China şi alte ţări din grupul BRICS, care regrupează Brazilia, Rusia, Indica, China şi Africa de Sud. Luna trecută, grupul rus de stat Gazprom a semnat un acord istoric în valoare de peste 400 de miliarde de dolari pentru a furniza gaze naturale Chinei timp de 30 de ani.

Cu ocazia vizitei sale în China, Anton Siluanov a anunţa că va discuta cu oficialii chinezi despre posibilitatea unor taxe preferenţiale pentru companiile chineze care investesc în Rusia, schimburi valutare şi reglementarea schimburilor comerciale în monedele naţionale. Întrebat de jurnalişti despre posibilitatea gestionării în comun a rezervelor de aur şi valută ale celor două ţări, Siluanov a răspuns că acest subiect va fi discutat cu oficialii Băncii centrale a Chinei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
ISTORIE! Leo Messi primește balonul de aur pentru a 7-a oară

ISTORIE! Leo Messi primește balonul de aur pentru a 7-a oară

De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități

De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.