Secretarul CEC: Calea Parlamentară de modificare a Constituției ar putea înceta

Secretarul CEC: Calea Parlamentară de modificare a Constituției ar putea înceta

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir a declarat că Parlamentul este obligat să soluționeze problemele invocate de inițiatorii referendumului republican dacă semnăturile sunt autentificate de CEC. Totodată acest a adăugat că dacă sunt două proceduri simultan de modificare a Constituției, una prin referendum și alta prin Parlament, atunci ultima ar urma să înceteze. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii Moldova în Direct de la postul public de televiziune. 

„O să constatăm dacă sunt respectate aceste condițiile. După care o să verificăm dacă sunt autentificate de către primării și dacă sunt toate contrasemnate de către colectori și apoi fiecare semnatar la datele lui personale. Dacă sunt găsite dubluri pe liste atunci ele se exclud. Codul electoral spune că dacă sunt două proceduri inițiate asupra acelorlalte proceduri de modificare a Constituției, Calea parlamentară urmează a înceta”, a declarat Andrei Volentir, secretarul CEC.

Pe de altă parte, acesta a făcut trimitere la articolul 150 din Codul Electoral care spune că „În termen de 6 luni de la primirea propunerilor de iniţiere a referendumului, Parlamentul adoptă una din următoarele hotărîri:

Publicitate

a) despre declararea referendumului, care se va desfăşura peste cel puţin 60 de zile de la adoptarea hotărîrii; b) despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului în cazul cînd aceasta este formulată de deputaţi; c) despre soluţionarea problemelor, preconizate a fi supuse referendumului, fără efectuarea ulterioară a acestuia”, ceea ce ar însemna că Parlamentul timp de 6 luni Parlamentul este obligat fie să inițieze un referendum, fie să modifice în Parlament propunerile venite.

Unul din liderii grupului de inițiativă de colectare a semnăturilor, Chiril Moțpan a întrebat ce se întâmplă dacă unii primari nu își pun semnătura pe listele de semnături colectate, aici acesta acuzând primarii PD dar și pe controversatul Ilan Shor, care tot ar refuza să aplice semnătura.

Volentir a precizat că dacă este documentat acest lucru, ei ar putea valida semnăturile.

Amintim că Platforma DA a inițiat în luna noiembrie, fiind avizat pozitiv de către Curtea Constituțională pe data de 10 noiembrie 2015, iar cu aceste semnături un referendum nu poate fi organizat mai devreme decât de 10 mai 2016.

Potrivit deciziei Curții, în cazul iniţiativei civice de revizuire a Constituţiei, termenul de 6 luni în interiorul căruia proiectul de lege constituţională nu poate fi adoptat, include perioada de după înregistrarea la Comisia Electorală Centrală a grupului de iniţiativă, colectarea semnăturilor şi verificarea listelor de subscripţie.

În esenţă, prin proiectul de lege se propune:

(1) Reducerea numărului deputaţilor în Parlament de la 101 la 71 de deputaţi.

(2) Excluderea inviolabilităţii parlamentare. Se abrogă prevederea potrivit căreia „Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa”.

(3) Revenirea la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Se propune înlocuirea actualei reglementări, care prevede că Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi.

(4) Revenirea la instituţia suspendării din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament şi demiterea acestuia prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal