PSRM a părăsit sala plenului Parlamentului

PSRM a părăsit sala plenului Parlamentului

Socialiștii au părăsit sala plenului Parlamentului, după ce au declarat de la tribuna principală a Parlamentului că nu sunt mulțumiți de cum decurg astăzi lucrările Legislativului. Ulterior Dodon a declarat în fața presei că invită lumea la proteste masive începând cu săptămâna viitoare. 

„Ați văzut cu cine avem de a face în Parlament. Sunt 70 de deputați care se tem de alegeri anticipate. Noi am propus demisia procurorului, conducătorilor mai multor instituții, dar nu au făcut. Ei mimează reforme”, a declarat Dodon în fața presei.

Dodon a declarat că astăzi nu au fost organizate proteste deoarece „unul este plecat la Moscova, altul e și el peste hotare”.

Publicitate

„Stimați cetățeni, noi nu v-am chemat astăzi la protest, dar vedem că nu fac treabă. Săptămâna viitoare toți la protest. Dacă alți parteneri de proteste nu vor participa noi o să organizăm proteste masive fără drapel de partid”, a mai punctat Dodon.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal