Reprezentanții PPEM în Consiliul Municipal Chișinău cer o ședință specială cu anagajații companii de construcții care au protestat azi, locatarii zonei și reprezentanții unei comisii formate de CMC pentru a elucida situația creată. Declarațiile au fost făcute de consilierul PPEM în CMC, Oazu Nantoi.
„Noi pledăm pentru ca CMC se lucreze eficient și în interesul oamenilor. Regretăm lipsa consilierilor PL. Înțelegem perfect oamenii care au venit azi în sală, aceste manifestări de spirit protestatar sunt o doză infimă din acel spirit protestatar pe care le simțim în societatea noastră. Nu considerăm că trebuie să alunecăm pe calea suspiciunilor și acuzațiilor, precum că acest lucru a fost înscenat pentru a zădărnici lucrările CMC”, a declarat Nantoi.
Astfel, PPEM propune ca mâine, la ora 10:00, să fie convocată o comisie creată de CMC, ca protestatarii să-și delegheze reprezentanții, cu toate actele necesare, pentru a le fi examinate doleanțele.
Amintim că în această dimineață, un grup de persoane a dat buzna în sala de ședințe a Consiliului Municipal Chișinău în timp ce se desfășura ședința săptămânală. Aceștia sunt angajații companiei de construcții din strada Doga 32, din Capitală acolo unde socialiștii au mers săptămâna trecută și au demontat gardul de protecție a șantierului.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
