A fost lansat smartphone-ul de 180 de dolari a cărui baterie ține 75 de zile

A fost lansat smartphone-ul de 180 de dolari a cărui baterie ține 75 de zile
Foto: playtech.ro

În condiţiile în care piaţa de smartphone-uri este extrem de aglomerată, producătorii mai mici se străduiesc să găsească nişe pe care le pot exploata. Cum telefoanele au ecrane cu rezoluţie tot mai mare şi procesoare mai puternice, acestea suferă la capitolul autonomie. Compania chineză Ulefne a anunţat Ulefone Power, un telefon cu baterie de 6.050 mAh, care are o autonomie de până la 75 de zile în regim de aşteptare şi de patru zile în regim de utilizare normală.

Uriaşa baterie se încarcă complet în două ore, graţiei tehnologiei de încărcare rapidă cu care este înzestrat terminalul. Ținut 30 de minute în priză, Ulefone Power are o autonomie de aproximativ o zi.

Power are cadru metalic, iar pe partea din spate are un capac realizat din lemn sau material rezistent la zgârieturi. Smartphone-ul rulează Android 5.1, are ecran cu diagonala de 5,5 inci (rezoluţie 1.080p), procesor octa-core MediaTek de 1,3 GHz, 3 GB memorie RAM, cameră Sony de 13 MP şi oferă conectivitate LTE.

Terminalul este disponibil în mai multe magazine online la preţul de 180 de dolari.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Poliția avertizează: Drumurile sunt acoperite cu zăpadă și pe alocuri s-a format ghețuș

Poliția avertizează: Drumurile sunt acoperite cu zăpadă și pe alocuri s-a format ghețuș

Șeful Moldovagaz spune că majorarea prețului pentru gazul metan este justificată

Șeful Moldovagaz spune că majorarea prețului pentru gazul metan este justificată

SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 3
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 4
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.