Regele a fost recent operat, iar o echipă medicală l-a diagnosticat cu leucemie cronică şi carcinom epidermoid metastazant, a anunţat Casa Regală a României. „Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere”, arată Consiliul Regal într-un comunicat de presă.
Regele Mihai a transmis de asemenea un mesaj public, prin care anunţă că locul său va fi luat în public de fiica sa, Principesa Margareta.
„În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, a scris Regele Mihai, într-un mesaj semnat pe 1 martie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.