VIDEO. Concurs național de arhitectură și urbanism! Strada 31 august 1989 și zona Circului ar putea fi reamenajate

VIDEO. Concurs național de arhitectură și urbanism! Strada 31 august 1989 și zona Circului ar putea fi reamenajate
Foto: screen privesc.eu

Pe 3 martie a avut loc o conferință de presă organizată de Ambasada Franței în Republica Moldova, Primăria municipiului Chișinău și Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Reprezentanții instituțiilor au anunțat despre lansarea concursului național de arhitectură și urbanism pentru cele mai bune proiecte de reabilitare și reamenajare a unui tronson de pe strada 31 august 1989 și zona Circului din Chișinău. La acest concurs pot participa tinerii arhitecți/specialiștii urbaniști și pot aplica până la 19 aprilie, când vor fi anunțați câștigătorii.

„Sperăm că acest concurs să devină de interes public. Acest proiect este un prim pas din prorgramul de urbanism lansat de Amabasada Franței în Moldova. E un program la nivel mondial. Este o provocare mare în Chișinău. Sunt multe probleme în Chișinău: construcții ilegale, ambuteiaje, dar există și mult potențial”, a declarat Jeremie Petit, reprezentantul Ambasadei Franței în Republica Moldova.

Este vorba de proiecte legate de două zone din Chișinău: zona protejată - tronsonul de pe strada 31 august 1989 și zona neprotejată - zona Circului. 

„Mulțumesc Ambasadei Franței și partenerilor care au salutat această inițiativă. Astfel de acțiuni sunt concrete. Acest concurs este un prim pas spre urbanism durabil, spre un oraș planificat. Ne dorim un spațiu cu adevărat pietonal, poate chiar și cu animație. Acest lucru ar fi perfect în zona centrală. Va fi un spațiu reabilitat și atrăgător la nivel internațional. Pentru zona neprotejată știm care este situația reală a Circului. Este un mesaj pentru artiștii/specialiștii urbaniști, care pot participa la acest concurs. Experții din Moldova și Franța vor decide până pe 19 aprilie cine merită să câștige premiile și vor fi anunțați câștigătorii”, a precizat Ion Ștefăniță, directorul Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.

Potrivit acestora sunt două premii. Este vorba de 2 vizite de studii în Franța. Pentru a treia persoană va exista un premiu special de 10.000 de lei din partea juriului.

„Vreau să mulțumesc Ambasadei Franței. Mizăm pe tinerii arhitecți care au gândire nepoluată de modele mai vechi și vor aplica la acest concurs. Este o idee intermediară care ne-ar putea ajuta pe viitor să le implementăm. Vom alege cele mai importante idei urbanistice și ulterior să fie implimentate”, a subliniat viceprimarul Nistor Grozavu.

Există un Regulament pentru participanți, care va fi disponibil pe site-ul Primăriei ChișinăuAmbasadei Franței în Republica Moldova și Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor.

Rezultatele concursului vor fi expuse în cadrul unei expoziții și ulterior vor fi discutate în cadrul unui Forum.

Concursul este finanțat de Ambasada Franței și o serie de parteneri de peste hotare.

sursa video: privesc.eu

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
LIVE TEXT. 28.11.2022. Conferința Reforma Administrației Publice: Provocări și perspective

LIVE TEXT. 28.11.2022. Conferința Reforma Administrației Publice: Provocări și perspective

Hackathon pentru Incluziune și Accesibilitate în Moldova. Între 2 și 4 decembrie creează soluții inovative împreună cu organizatorii evenimentului

Hackathon pentru Incluziune și Accesibilitate în Moldova. Între 2 și 4 decembrie creează soluții inovative împreună cu organizatorii evenimentului

Black Friday la AGORA: un număr record de abonați noi într-o singură zi!

Black Friday la AGORA: un număr record de abonați noi într-o singură zi!

Advertoriale
Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Planifici o călătorie cu microbuzul sau autocarul? Află care a fost evoluția prețului la biletele cu autocarul în acest an

Planifici o călătorie cu microbuzul sau autocarul? Află care a fost evoluția prețului la biletele cu autocarul în acest an

Au sau nu nevoie ONG-urile de Contabilitate?! Află ce includ serviciile contabile pentru ONG-uri oferite de DAD Accountant

Au sau nu nevoie ONG-urile de Contabilitate?! Află ce includ serviciile contabile pentru ONG-uri oferite de DAD Accountant

EMISIUNI
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
    Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
Cele mai populare
  • 1
    Ministrul eston al apărării: Rusia nu a fost slăbită în mod grav de război până în prezent
  • 2
    Poliția anunță că pe 28 noiembrie va avea loc un nou protest în fața Procuraturii Generale
  • 3
    Compania ucraineană Energoatom afirmă că rușii s-ar pregăti să părăsească centrala nucleară Zaporojie
  • 4
    Preţul petrolului s-a prăbuşit peste noapte și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.