Parlamentul a adoptat ieri în lectură finală două acorduri de împrumut în domeniul educației, dar și pentru restructurarea căilor Ferate din Moldova. În primul caz este vorba de o sumă de 365 de mii de dolari SUA, venite prin intermediul unui proiect în domeniul educației, iar în al doilea caz este vorba de o finanțare de 500 de mii de euro, jumătate fiind împrumut de la BERD, iar jumătate grant.
Potrivit proiectului, grantul va sprijini în mod direct reformele în curs de desfășurare prin consolidarea capacității ministerului Educației, autoritățile raionale și școlilor care să utilizeze pe deplin „Sistemul informațional de management în Educație”. Termenul de realizare a acordului de 365 de mii de dolari SUA se încheie la 31 ianuarie 2017.
Totodată se mai menționează că inițiativa urmează să contribuie la consolidarea calității și utilizarea statisticii educaționale pentru luarea deciziilor de management la diferite nivele. Odată înbunătățit sistemul va permite să monitorizeze indicatorii de înscriere, performanță și nu numai.
Totodată, deputații au mai adoptat un acord cu BERD pentru modernizarea CFM. Banii sunt destinaţi implementării noilor practici şi strategii pe termen scurt sau lung în domeniul dezvoltării sistemului feroviar.
Acordul respectiv are ca scop implementarea reformelor în sectorul feroviar, stabilite în Agenda de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, precum şi în Strategia de Transport şi Logistică 2013-2022.
Vezi și aceste știri

Automobile, blocate în toată țara: Salvatorii au intervenit pentru deblocări pe drumurile înzăpezite (VIDEO)

Johnson a declarat că Putin l-a amenințat cu rachete. Peskov a spus că este o minciună

NATO se adresează către Coreia de Sud: Cere să revadă regulile de export a armamentului ca să ajute Ucraina
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
