Societatea civilă îi cere lui Timofti să nu promulge modificările la Codul Audiovizualului

Societatea civilă îi cere lui Timofti să nu promulge modificările la Codul Audiovizualului

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă lipsa de transparență și încălcarea procedurilor legislative în cazul amendării Codul audiovizualului la 26 februarie 2016, calificând aceste acțiuni drept o încercare de a mima reformele şi a proteja interesele private ale unor proprietari de media.

Proiectul de lege privind modificarea și completarea Codului audiovizualului a fost votat la 26 februarie 2016, în două lecturi, la doar nouă zile după ce a fost înregistrat ca inițiativă legislativă de către un grup de deputați ai Partidului Socialiștilor. Potrivit notei explicative la proiectul de lege și raportului elaborat de Comisia parlamentară pentru mass-media, scopul amendamentelor este de a reduce monopolizarea mass-media.

Astfel, era propusă modificarea articolului 66, al. (3), în vederea reducerii de la cinci până la două a numărului de licențe pe care le poate deține o persoană fizică sau juridică în aceeași unitate teritorial-administrativă. De asemenea, amendamentele iniţiale vizau art. 66, al. (4), prin reducerea de la două la unu a numărului de radiodifuzori de diferite tipuri în care o persoană poate fi acționar majoritar sau investitor.

Fără avizul Guvernului

„Atragem atenţia asupra faptului că proiectul de lege nu a fost însoțit de avizul Guvernului, iar reprezentanții societății civile care fac parte din grupul consultativ pe lângă comisia parlamentară de profil nu au fost informați despre examinarea acestui proiect de lege în comisie. Singura informație disponibilă, la care au făcut referire şi majoritatea instituţiilor mass-media care au reflectat acest subiect, a fost proiectul publicat pe pagina web a Parlamentului. Însă la 26 februarie 2016, în plenul Parlamentului a fost examinat şi un amendament la acest proiect de lege, propus de unul dintre autori, prin care textul inițial a fost modificat. Noul amendament prevede şi termenul de valabilitate pentru licențele care sunt în vigoare, precizând că actualii proprietari de media vor trebui să se conformeze prevederii referitoare la numărul de licenţe după expirarea termenului de valabilitate a licențelor pe care le dețin la momentul actual” se arată într-un comunicat semnat de mai multe ONG-uri.

Potrivit semnatarilor, noul amendament stabileşte că o persoană fizică sau juridică poate fi acţionar majoritar la cel mult doi radiodifuzori. „Astfel, autorii proiectului au revenit la formula din actualul Cod din care, însă, au exclus noţiunea de „investitor”. La modul practic, această modificare va crea condiţii pentru continuarea monopolizării pieţei media, or, proprietarii reali ai companiilor audiovizuale vor putea să se conformeze formal prevederilor legii şi să-şi păstreze doar două licenţe după expirarea termenului de valabilitate a licenţelor pe care le deţin acum, în schimb să rămână „investitori” la un număr nelimitat de radiodifuzori”, se mai menționează în declarație.

„O încercare de a mima reformele şi a proteja interesele unor proprietari de media”.

Organizaţiile neguvernamentale de media susţin reducerea concentrării pe piaţa mass-media şi în ultimii ani au făcut mai multe demersuri în acest sens. Potrivit lor, regimul juridic al proprietăţii în domeniul audiovizualului trebuie reglementat legal, atât prin limitarea numărului de licenţe pe care le poate deţine o persoană, cât şi prin interzicerea utilizării numelui altor persoane de către proprietarii reali ai companiilor audiovizuale, prin limitarea cotei de piaţă şi reglementarea situaţiilor care pot genera poziţiile predominante ale unor radiodifuzori în formarea opiniei publice etc.

„Graba cu care a fost votat la 26 februarie 2016 proiectul de lege de modificare a Codului audiovizualului, lipsa de transparență în procesul de examinare şi prevederile ambigue care se conţin în textul proiectului, intensifică sentimentul de neîncredere în sinceritatea intențiilor guvernanților de a limita concentrarea mass-media. Argumentul preşedintelui Parlamentului că proiectul e în corespundere cu recomandările Consiliului de Miniștri al UE nu este justificat, or, aceste recomandări trebuie implementate cu bună-credinţă şi în strictă concordanță cu normele de asigurare a transparenței procesului decizional.
Calificăm această acțiune a parlamentarilor drept o încercare de a mima reformele şi a proteja interesele private ale unor proprietari de media şi solicităm Preşedintelui Republicii Moldova să nu promulge legea de modificare a Codului audiovizualului, adoptată la 26 februarie 2016, întorcând-o în Parlament pentru reexaminare”, se mai spune în declarația organizațiilor de media.

Apelul a fost semnat de:
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice APEL
Centrul de Investigații Jurnalistice
Centrul ”Acces-Info”
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Comitetul pentru Libertatea Presei
Institutul de Politici Publice
Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Reacția Guvernului, în legătură cu așa-numitele alegeri din stânga Nistrului: „Sunt considerate nule”

Reacția Guvernului, în legătură cu așa-numitele alegeri din stânga Nistrului: „Sunt considerate nule”

Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre

Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.