VIDEO. Curtea Constituțională a decis: Președintele trebuie ales de către POPOR!

VIDEO. Curtea Constituțională a decis: Președintele trebuie ales de către POPOR!

Președintele urmează să fie ales de către popor. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către Curtea Constituțională. Sesizarea a fost depusă de un grup de deputați PLDM și se referă la faptul dacă sunt valabile modificările în lectura a II-a a unui proiect de modificare a Constituției, care schimbă proiectul inițial avizat de Curtea Constituțională.

PLDM-iștii au contestat procedura de modificare a Constituției în anul 2000, când s-a trecut de la republică prezidențială la cea parlamentară. Liberal-democrații au avut obiecții în ce privește procedura de modificare a Constituției, când Curtea Constituțională a dat aviz pentru proiectul inițial care prevedea ca președintele să aibă minim 35 de ani și să fie ales cu 51 de voturi, în schimb aleșii poporului votând pentru 40 de ani și 61 de voturi, ignorând avizul Curții Constituționale.

Prin urmare, instituția a considerat că avizele nu poartă doar un caracter consultativ sau ceva ce ține de procedură, dar constituie un act ce stă la baza procedurii de modificare, prin urmare acesta nu trebuie să fie diferențiat de textul final al modificărilor.

„Poate modifica doar în măsura în care nu afectează conținutul proiectului de lege avizat de Constituție”, se mai menționează în hotărâre, care a constatat că modificările contestate au fost adoptate cu încălcarea procedurilor.

Totodată Curtea a constatat că intervenția în 2000 la articolul cu privire la alegerea președintelui a creat o situație inedită ce a generat ruperea unității constituționale, fapt care a generat în anul 2000 și 2009, 2010, 2011 și 2012 o criză politică ce a generat dizolvări și alegeri anticipate.

„Forma de alegere a Președintelui nu poate fi sursă de criză Constituțională”, conchide Curtea.

Astfel, potrivit deciziei de astăzi care are mai mult de 200 de pagini, și urmează să fie publicată pe site-ul Curții Constituționale, prevederile cu referire la alegerea președintelui care timp de 16 ani au stat la baza crizelor politice sunt anulate, iar următorul președinte ar urma să fie ales de către popor.

sursa video: Privesc.EU

Știrea se actualizează.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.