Ședința de astăzi a Guvernului a fost amânată pentru ziua de sâmbătă

Ședința de astăzi a Guvernului a fost amânată pentru ziua de sâmbătă
Foto: Agora.md/Igor Vrabie

Tradiționala ședință de miercuri a Guvernului, care are loc la ora 17.00, astăzi nu va avea loc. Din informațiile prealabile, aceasta a fost amânată din cauza Zilei Internaționale a Femeii, chiar dacă aceasta a fost sărbătorită ieri, iar astăzi este zi lucrătoare. 

La solicitarea Agora, la Biroului comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului ne-au răspuns că motivul amânării nu se cunoaște.

Totuși, a fost confirmat că ședința va avea loc sâmbătă, pe data de 12 martie, la amiază.

Amintim că funcționarii de stat și bugetarii vor lucra în această sâmbătă pentru ziua de luni, șapte martie, care a fost declarată zi liberă prin Hotărâre de Guvern. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Erdogan anunță că va purta noi discuții cu Zelenski și Putin

Erdogan anunță că va purta noi discuții cu Zelenski și Putin

63% dintre moldoveni susțin ideea aderării la Uniunea Europeană. În câți ani cred că Republica Moldova ar putea să se integreze în UE

63% dintre moldoveni susțin ideea aderării la Uniunea Europeană. În câți ani cred că Republica Moldova ar putea să se integreze în UE

Cupa Mondială 2022: Brazilia a fost eliminată după ce a pierdut în fața Croației la loviturile de departajare

Cupa Mondială 2022: Brazilia a fost eliminată după ce a pierdut în fața Croației la loviturile de departajare

Advertoriale
Victoriabank lansează un nou card de shopping. STAR Card Platinum - Exclusiv și Privilegiat

Victoriabank lansează un nou card de shopping. STAR Card Platinum - Exclusiv și Privilegiat

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

Fii Moș Crăciun pentru copiii defavorizați! Ia scrisoarea, cumpără, donează și fă un copil fericit!

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

De ce să alegi transportul cu autocarul în detrimentul transportului cu avionul

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Prima declarație a oficialilor din Austria, după ce s-au opus intrării României în Schengen
  • 2
    Centrul unei localități din Ceadîr Lunga, plin de explozivi. Geniștii au depistat peste 155 de obiecte de artilerie (VIDEO)
  • 3
    Noi sancțiuni pentru Șor și Plahotniuc. Marea Britanie anunță lista de interdicții
  • 4
    PORȚIA de istorie | Singurul popor turcic ce a devenit creștin ortodox. Cine sunt și cum au ajuns găgăuzii în Basarabia (LONGREAD)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.