Antreprenorii din Republica Moldova și-ar putea deschide o afacere în domeniul comerţului în doar o zi sau 15 zile dacă activitatea acestora va implica anumite riscuri pentru viața și sănătatea consumatorilor. În acest sens autoritățile au elaborat un proiect de modificare a Legii comerțului care prevede o nouă procedură de autorizare - prin notificare. Inițiativa este însă privită sceptic de unii reprezentanți ai Administrațiilor Publice Locale.
„Agentul economic când este gata merge la primărie și depune o declarație pe proprie răspundere în care spune că el s-a conformat cu cerințele legislației. Prin declarația pe proprie răspundere, agentul economic va primi autorizația de comerț”, a declarat viceministrul Economiei Vitalie Iurcu.
Trecerea la sistemul de notificări va permite antreprenorilor să interacţioneze doar cu Primăria, care la rândul ei va transmite, prin ghişeul unic, tuturor instituţiilor informaţii despre noul comerciant.
Până atunci, Instituțiile abilitate cu funcții de rglementare - Centru de Sănătate Publică, ANSA, Inspectoratul Ecologic, Serviciul Pompieri, APL - vor fi obligate să ajusteze și să dezvolte regulamente și cerințe necesare pentru implementarea reformei.
„Percepția mediului de afaceri arată o înrăutățire a condițiilor de activitate. Multe probleme se referă la actele permisive și reglementări la nivel local. În acest context, reducerea birocrației și a costurilor, va permite agenților economici să-și desfășoare activitatea în timp util. Pentru implementarea cu succes a acestei reforme sunt necesare anumite soluții în domeniul IT, care să permită conectarea instituțiilor de nivel central cu cele de nivel local”, a declarat directorul Programului USAID BRITE, Kelly Seibold.
Calculele arată că implementarea acestei reforme va duce la economisirea a circa 40 de mln de lei.
„S-a lucrat din 2014 până în prezent la acest proiect de modificare a legii. Un lucru important este acel ghișieu unic. Contactul direct cu funcționarii publici va fi din ce în ce mai redus. Așteptăm să fie implementat și să nu rămână doar la nivel de lege, la nivel de o hârtie foarte bine scrisă. Depinde de voința politică și probabil anumite circumstnțe economice în care se află Republica Moldova”, a subliniat în srtudioul Agora, președintele Asociației Naționale a Restaurantelor și Localurilor de Agrement, Aneta Zasavițchi.
Autoritățile locale privesc însă sceptic inițiativa.
„Acum în Guvern și Parlament încearcă să aprobe o nouă lege, nu știu cum va vota PL-ul, personal sunt împotrivă. Noi suntem de părere că sunt necesare regulamente mai dure”, a afirmat în context primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă.
„Aceste modificări sunt condiționate și de Banca Mondială. Avem angajamentul că până la 30 aprilie 2016 aceste modificări să fie aprobate de Parlamentul RM”, a conchis viceministrul Vitalie Iurcu.
În prezent obținerea unei autorizații de comerț durează 60 de zile iar dosarul depus la Primărie trebuie să conțină circa șapte acte permisive, eliberate de diferite instituții.
Potrivit statisticilor 50% din companiile din RM activează în domeniul comerțului.
Subiectul a fost discutat în cadrul unei emisiuni realizate de Agora.
Menționăm că amendamentele la legislație au fost elaborate cu suportul Guvernului SUA prin intermediul Programului USAID BRITE și promovate în cadrul campaniei Update Moldova.
Vezi și aceste știri

A restituit încă 305 mii lei în bugetul de stat. Fost angajat al Ambasadei R. Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu

Ucraina imploră aliații să livreze cât mai repede armele promise, pe măsură ce Rusia intensifică asalturile în estul țării

Mitropolia Moldovei, reacție la decizia CtEDO care cere R. Moldova să recunoască cuplurile LGBT: Tentativa va fi urmată de o reacție pe măsură
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
