Elena Bodnarenco, citată de CNA după ce a declarat că i s-a propus mită de ordinul milioanelor de dolari

Elena Bodnarenco, citată de CNA după ce a declarat că i s-a propus mită de ordinul milioanelor de dolari
Foto: tribuna.md

Deputatul Elena Bodnarenco a fost citată la Centrul Naţional Anticorupţie pentru a fi audiată, în calitate de martor, pe marginea declaraţiilor publice făcute privind tentativa de corupere. Legiuitorul urmează să se prezinte pe data de 15 martie curent, la ora 10:00, la sediul CNA.

Potrivit unui comunicat al CNA, Direcţia generală urmărire penală examinează, în ordinea prevăzută de art. 274 Cod de procedură penală, declaraţiile deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, membru al fracţiunii parlamentare a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Elena Bodnarenco, făcute în cadrul unei emisiuni televizate. 

Bodnarenco a declarat atunci că i s-au propus bani şi funcţii ca să părăsească fracţiunea pe care o reprezintă. „În acest sens, organul de urmărire penală are sarcina şi obligaţia de a identifica persoana care ar fi comis presupusa infracţiune; de a stabili timpul, locul şi modul de săvîrşire a infracţiunii; cercul potenţialilor martori; de a identifica existenţa şi de a întreprinde măsuri pentru conservarea şi ridicarea posibilelor probe materiale (înregistrări audio sau video) care pot fi prezentate de martori sau ridicate de la locul în care s-ar fi produs infracţiunea. Acţiunile  pot fi efectuate doar după audierea în calitate de martor a  Elenei Bodnarenco care urmează să contribuie la stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate”, se menționează în comunicatul instituției.

Potrivit CNA, Elena Bodnarenco a mai fost citată prin poștă pentru data de 10 martie. Aceasta însă nu s-a prezentat la data şi ora indicată în citaţie.

Menționăm că Elena Bodnarenco este singurul deputat care a declarat deschis că i-a fost propusă mită pentru a pleca din PCRM. În cadrul emisiunii Interpol de la TV7 din 3 martie 2016 ea a venit cu mau multe detalii pe acest caz.

„Mita mi-a fost propusă de la un deputat PD, din actuala legislatură. A fost un bărbat care mi-a propus o remunerare de ordinul milioanelor de dolari. Mărimea finală a sumei depindea dacă voi alege și o funcție pentru rude”, a declarat atunci Bodnarenco.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.