Un nou avertisment din partea Rusiei pentru Republica Moldova

Un nou avertisment din partea Rusiei pentru Republica Moldova

Rusia ar putea anula regimul de migrare preferențial pentru Moldova, a declarat pentru RBK șeful Departamentului din cadrul Ministerului pentru Cooperare cu CSI Alexandr Ţibluski. Această decizie va fi luată dacă Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE.

Potrivit Ministerului de Dezvoltare Economică din Rusia, Acordul de Asociere Republica Moldova - UE ar putea complica relațiile comerciale cu Rusia și va genera riscuri lucrătorilor migranți. În opinia oficialilor de la acest minister, liberalizarea relaților cu UE va determina o migrație masivă a moldovenilor în Rusia.

„În cazul în care se simplifică procedurile cu UE, atunci la noi apar riscurile de migrație masivă lucrătorilor. De aceea, noi am putea renunța la regimul preferențial cu Rusia și trece la cel în regim normal”, a declarat Alexandr Ţibluski.

Totodată, sursa citată precizează că Alexandr Ţibluski urmează să efectueze o vizită în Republica Moldova în perioada 9-11 iunie pentru a discuta cu autoritățile de la Chișinău despre relațiile comerciale și economice viitoare.

În prezent, pentru intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse, cetăţenii Republicii Moldova nu necesită viză de intrare şi se supun regulamentului, care limitează timpul de şedere pe teritoriul acesteia cu o perioadă până la 90 de zile.

Rusia pregăteşte sancţiuni economice pentru Moldova

Anterior, premierul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a anunţat că relaţiile economice cu ţara noastră vor fi afectate, ca urmare a incidentului în care a fost implicat vicepremierul rus, Dmitri Rogozin la Chişinău. Oficialul a propus Ministerului Afacerilor Externe rus să examineze posibile măsuri în acest sens.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.