Manchester United scapă de sancțiunile UEFA, cauzate de fani care au scandat despre dezastrul de la Hillsborough

Manchester United scapă de sancțiunile UEFA, cauzate de fani care au scandat despre dezastrul de la Hillsborough
Foto: sportsnet.ca

Manchester United scapă de sanțiunile UEFA în urma scandărilor din timpul meciului din Europa League cu rivalii de la Liverpool. Fanii „diavolilor roșii” au scandat în timpul partidei din sferturile de finală insulte cu referire la dezastrul din Hilsborough, unde au decedat 96 de fani ai cormoranilor. Meciul de săptămâna trecută s-a încheiat cu victoria cu 2:0 a lui Liverpool pe terenul propriu, anunță BBC. Scandările fanilor au fost condamnate și de Manchester United, despre care au menționat că „nu își au locul în așa meci”.

Printre scandările din timpul meciului de pe Anfield s-a auzit spre final de meci „the Sun was right (The Sun a avut dreptate n.r.)”, cu referire la articolul apărut în 1989 pe paginile publicației la 4 zile de la dezastru, în care cotidianul plasa vinovăția pe spatele suporterilor cormoranilor. Ziarul este boicotat și în prezent în Liverpool din această cauză.

„Aceasta a fost poziția oficială a clubului, că astfel de scandări care fac referire la tragedii de acest gen nu reflectă valorile noastre”, a declarat imediat după meci purtătorul de cuvânt al clubului Manchester United.

Tragedia de pe Hillsborough este un incident ce a avut loc pe 15 aprilie 1989 pe Stadionul Hillsborough în Sheffield, Anglia, la un meci din semifinalele Cupei Angliei dintre FC Liverpool și Nottingham Forest FC, când o busculadă a cauzat decesul a 96 de oameni și rănirea a altor 766 de persoane. Ulterior, s-a descoperit că principala vină pentru producerea incidentului a aparținut poliției, care a permis accesul unui număr prea mare de oameni în stadion. Incidentul rămâne până astăzi cea mai mare tragedie din fotbalul european și una din cele mai mari din fotbalul mondial.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Șeful diplomației de la Minsk a „murit subit”, transmite presa din Belarus. Acesta urma să se întâlnească cu Serghei Lavrov

Șeful diplomației de la Minsk a „murit subit”, transmite presa din Belarus. Acesta urma să se întâlnească cu Serghei Lavrov

O serie de proteste au izbucnit în China, pe fondul politicilor stricte de combatere a răspândirii COVID-19

O serie de proteste au izbucnit în China, pe fondul politicilor stricte de combatere a răspândirii COVID-19

Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii

Republica Moldova va primi un grant în valoare de trei milioane de euro. În ce domenii vor fi folosiți banii

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Papa Francisc: „Mă rog pentru liderii din Ucraina. A lor e datoria să ia decizii în perspectivă pentru pace”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.