Guvernul face primul pas în promovarea reformelor Update Moldova

Guvernul face primul pas în promovarea reformelor Update Moldova
Foto: captură video

Amânarea Plăților Vamale și crearea Tarifului Vamal Integrat al Republicii Moldova (TARIM), două dintre cele șase reforme promovate în cadrul campaniei Update Moldova, au fost discutate sâmbătă, 12 martie 2016, la ședința Guvernului. În rezultat, Guvernul a aprobat proiectul noii politici fiscale, vamale și bugetare pentru anul 2016.

Ministerul Finanțelor a prezentat setul definitivat de materiale ce vizează modificarea şi completarea unor acte legislative în ceea ce privește realizarea politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru anul 2016. Astfel, conform  completărilor propuse la articolul 124 din Codul vamal al RM, importatorii ce dețin statutul de agent economic autorizat (AEO) vor avea dreptul de a achita plățile de import după ce vor depune declarația vamală, dar fără ca termenul de plată să depășească 10 zile calendaristice de la validarea declarației vamale. Aceleași completări stipulează că în cazul în care 10 zile expiră în zi de odihnă sau de sărbătoare, acesta va fi prelungit până la prima zi de lucru imediat după ziua de sărbătoare sau de odihnă.

„Salutăm aprobarea de către Guvern a Politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru 2016, în care se regăsesc reformele promovate de proiectul USAID BRITE și anume: amânarea plăților vamale și optimizarea procesului de eliberare a actelor permisive. Este doar un prim pas, însă unul foarte important pentru promovarea reformelor, deoarece, odată implementate, acestea vor reduce semnificativ costul de desfășurare a afacerilor. Așteptăm implementarea acestor reforme pentru ca mediul de afaceri să poată valorifica, cât mai curând posibil, avantajele oferite de acestea”, a spus Kelly Seibold, directorul proiectului USAID BRITE.

Amânarea Plăților Vamale prevede ca agentul economic autorizat va avea dreptul să achite taxele vamale după depunerea declarației vamale. În rezultat, vor fi reduse costurile suportate de către importatori în procesul de vămuire datorită excluderii staționării în terminalele vamale și evitării amenzilor pentru plata întârziată. Agenții economici vor dispune de bunurile importate imediat și vor putea să utilizeze capitalul rulant mai eficient. De asemenea, aceștia vor economisi și mai mult timp, datorită procedurii de vămuire mai eficiente. La rândul său, statul va contribui la dezvoltarea durabilă a businessului.

Crearea TARIM va asigura accesul agenților economici și a colaboratorilor vamali la o listă oficială cu informație exhaustivă privind mărfurile supuse autorizării şi actele permisive necesare la efectuarea operațiunilor de import/export. Pe termen lung, TARIM joacă un rol important în eliminarea dublărilor nejustificate de acte permisive și reducerea semnificativă a timpului pierdut și a costurilor pe care agenții economici le suportă astăzi în procesul de autorizare a importului/exportului.

Proiectul politicii bugetar-fiscale urmează să fie expediat Parlamentului pentru dezbatere și aprobare.

Campania Update Moldova este organizată cu suportul financiar al programului Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională USAID „Comerț, Investiții și Reglementarea Activității de Întreprinzător” (BRITE). Campania este adresată atât sectorului privat, cât și părților interesate din cadrul Guvernului cu scopul de a încuraja colaborarea acestora să identifice soluțiile reciproc avantajoase, care vor contribui, totodată, la consolidarea dezvoltării economice a țării. Pagina web www.updatemoldova.md, va oferi informații detaliate despre fiecare reformă și despre etapele de implementare ale acestora.  

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”

Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)

Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Șeful Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie este eficientă și în cazul variantei Omicron

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 2
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
  • 3
    Ziarul de Gardă: Avocata Poporului „asistată” de un fost client, condamnat penal pentru proxenetism. Reacția instituției
  • 4
    Fermele de criptovalută din Transnistria. Care sunt interesele ascunse și ce riscuri există pentru Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.