VIDEO. Polițiștii de frontieră au anihilat o grupare criminală! Erau specializați în organizarea migrației ilegale

VIDEO. Polițiștii de frontieră au anihilat o grupare criminală! Erau specializați în organizarea migrației ilegale
Foto: timpul.md


Conform unei informații operative obținute la sfârșitul lunii februarie, ofițerii de urmărire penală și cei de investigații speciale din cadrul Direcției regionale Sud au documentat, cu suportul informațional și tehnic al ofițerilor Serviciului Informații și Securitate, activitatea unui grup de cetățeni moldoveni și străini, care urmau să faciliteze trecerea clandestină peste frontiera de stat a mai multor persoane din Sri Lanka.

Urmare a celor stabilite în cadrul documentării activității grupului infracțional, în noaptea de 12 martie a.c, cu ajutorul sistemelor video mobile de termoviziune, pe sectorul de responsabilitate a SPF Stoianovca, polițiștii de frontieră au observant 5 persoane, care se îndreptau grăbit spre frontiera de stat. În apropierea râului Prut, moldoveanul, călăuza străinilor, s-a pornit spre interiorul țării, fiind monitorizat continuu de către Poliția de Frontieră. Imediat a fost orientată grupa de intervenție pentru reținerea grupului, iar la doar câțiva metri de graniță, angajații de frontieră au reușit să-i captureze.

Verificările preliminare au stabilit că bărbații, identificați la linia de frontieră, sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârstele cuprinse între 20 și 43 de ani, care intenționau să ajungă în Austria tranzitând ilegal frontiera moldo-română.

Investigațiile au stabilit că cetățenii străini erau însoțiți de trei moldoveni, membri ai grupului infracțional, care aveau rolul de a primi migranții și de a-i transporta peste frontiera de stat. La scurt timp, ofițerii i-au reținut pe doi dintre aceștia, ambii de 50 de ani, care au asigurat transportul srilankezilor la frontiera de stat, cel de-al treilea reușind să evadeze.

Concomitent, pe malul românesc al râului Prut, colegii din România au reținut un membru activ al acestui grup, cetăţean român, care avea sarcina de a preula migranţii din R. Moldova, de a-i transporta şi caza pe teritoriul României, iar ulterior de a-i transmite la Timişoara.

Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră au descins în mai multe localități din regiunea de sud a țării, cât şi în municipiul Chişinău. În urma percheziţiilor domiciliare, într-un apartament din centrul capitalei, au fost reținuți alţi patru cetăţeni ai Sri Lancăi, precum şi un cetăţean al Norvegiei. În rezultat s-a stabilit că norvegianul, venit legal în R. Moldova, este membru activ al grupului criminal şi avea rolul de a istrui migranţii privind normele de conduită, dar, totodată, acesta recruta persoane noi, pentru a asigura preluarea migranţilor și transportul acestora peste frontiera de stat.

După mai multe activităţi procesuale şi de investigaţii desfășurate în zilele de odihnă, la 14 martie 2016, a fost reţinut al patrulea membru al grupului criminal organizat. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 42 ani, cetăţean al R. Moldova, din Chişinău, care avea rolul de a identifica locații de cazare pentru migranţi. Chișinăuianul în comun cu cetăţeanul Norvegiei aveau rolul de a negocia procesul infracțional cu alţi membri ai grupării criminale aflaţi în Norvegia, Rusia, Ucraina, România, Austria şi alte ţări. Totodată, angajații de frontieră au identificat un alt norvegian, care se află în Norvegia supra căruia există probatoriu suficient pentru a stabili că bărbatul este conducătorul grupului criminal.

În prezent, 5 persoane din componența grupului infracțional, care organizau migrația ilegală a cetățenilor străini, sunt reținute de Poliția de Frontieră a R.Moldova pentru 72 de ore. Pe numele acestora au fost pornite cauze penale conform alin.3 art 362¹ CP ,,Organizarea migrației ilegale”. În cazul în care va fi dovedită vinovăția acestora, persoanele riscă o pedeapsă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările în comun cu autoritățile de resort din România și Ucraina pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate în grupul infracțional, și atragerea acestora la răspundere penală.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin

Rusia: Autoritățile au cenzurat Youtube pentru a împiedica promovarea candidaților anti-Putin

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

 Primii turiști spațiali ai capsulei SpaceX s-au întors pe Terra, după trei zile petrecute în spațiu

Primii turiști spațiali ai capsulei SpaceX s-au întors pe Terra, după trei zile petrecute în spațiu

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Gazprom, suspectat de manipularea pieței de gaze. Un grup de europarlamentari cer anchetarea companiei
  • 2
    Autoritățile locale din Cupcini vor aloca 200 mii de lei pentru un bust în memoria primarului socialist Ivan Ostaficiuc (DOC)
  • 3
    Cum au încercat rușii să „recupereze” Basarabia în 1924: Răscoala de la Tatarbunar și procesul celor 500 (2)
  • 4
    Iurie Podarilov, se judecă cu IGP, instituție la care este proaspăt șef. Iată ce solicită
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.