Filat va fi investigat medical! Avocatul: A avut loc un accident în penitenciar

Filat va fi investigat medical! Avocatul: A avut loc un accident în penitenciar
Foto: sputnik.md

„Ședința de astăzi a fost amânată, Vlad Filat va face investigații medicale”. Declarația a fost făcută de către procurorul Adriana Bețișor, după ședința de judecată din 16 martie 2016 a dosarului ex-premierului Vlad Filat, informează Agora.

„Am încercat să examinăm cauza, dar s-a amânat ședința. S-a amânat pentru ca să fie efectuată investigarea medicală a inculpatului. Astăzi va merge să facă investigațiile medicale care urmau să fie efectuate ieri”, a precizat Bețișor.

„Azi avem o mică reușită. Instanța a acceptat o decizie a CC. Referitor la amânarea ședinței. A avut loc un mic accident în penitenciar și azi va fi examinat de medicii de la Institutul Național de Neurologie. Va fi dus acolo. Nu vreau să comentez accidentul. După concluzia profesională a medicilor vom veni cu informații. Astăzi va fi dus la orele 14”, a conchis avocatul lui Filat, Igor Popa.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
R. Moldova a primit echipament medical din partea Olandei. Donația are o valoare de peste 2,5 milioane de euro

R. Moldova a primit echipament medical din partea Olandei. Donația are o valoare de peste 2,5 milioane de euro

Infecția COVID-19 în sistemul educațional: Două grădinițe și 28 de grupe se află în carantină (GRAFIC)

Infecția COVID-19 în sistemul educațional: Două grădinițe și 28 de grupe se află în carantină (GRAFIC)

Eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola în funcția de președintă a Parlamentului European

Eurodeputații au ales-o pe Roberta Metsola în funcția de președintă a Parlamentului European

Advertoriale
  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

LG a câștigat un număr record de premii în cadrul CES 2021

LG a câștigat un număr record de premii în cadrul CES 2021

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
  • 2
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 3
    Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară
  • 4
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.