Asociațiile de agricultori Uniagroprotect, Asociațiile Agroinform și Moldova-Fruct și Federația Națională a Fermierilor din Moldova sunt contra majorării impozitul funciar pentru producătorii agricoli.
„Din cauza secetei din anul trecut agricultorii au pierdut circa 6 miliarde de lei, dar au făcut investii în agricultură și procesarea produselor alimentare de circa 3 milioane de lei. În 2015 statul a efectuat plăți de subvenționare de doar 56 milioane de lei, din 610 milioane care au fost prevăzute. În acest an din buget s-au achitat doar 9,5 milioane de lei, pentru datoriile la subvenționare din 2015.Guvernanții au un proiect de politică fiscală pentru 2016 unde este prevăzută majorarea impozitului funciar cu 15%, care nu-l putem accepta când situația actuală din agricultură este una precară, ca urmare a activității actualei guvernări”, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor Valeriu Cosarciuc.
Reprezentanții asociațiilor de agricultor declară că fermierii au rezistat în 2015 datorită rezervelor din anii precedenți, iar crearea de noi presiuni fiscale în acest an este absolut inoportună.
„Tentativa Guvernului de a majora impozitul funciar de la 1,5 lei pentru un grad/ha până la 1,73 lei, unde se invocă motivul că nu a fost majorat de câțiva ani, vine într-un moment absolut nepotrivit. În 2015 agricultorii au avut un șoc, după jaful miliardului care a dus la majorarea cu 30-40% a produselor necesare pentru procesul de producere, dublarea dobânzilor la credite, neachitarea practic a subvențiilor. Suma cumulativă a datoriilor la subvenționare este de aproape 500 milioane de lei,” a declarat Președintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari.
El mai spune că în alte condiții nu poți să mai discuți de majorarea impozitului funciar, „în situația când guvernarea a adus în acest hal sectorul agricol nu putem vorbi de acest fapt. Orice presiune fiscală nu este absolut binevenită” subliniază Slusari.
Membrii asociațiilor de agricultori urmează să decidă măsurile care urmează a fi întreprinse, dacă această majorare a impozitului funciar va fi aprobată și nu exclud organizarea acțiunilor de protest.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.