Departamentul Instituţiilor Penitenciare a venit astăzi cu o precizare în privința accidentului de la Penitenciarul n.13, în urma căruia a avut de suferit ex-premierul Vlad Filat.
„Din verificările efectuate, inclusiv din relatările inculpatului, reiese că în timpul evacuării gunoiului menajer din celulă, acesta a făcut o mișcare greșită și s-a lovit cu capul de marginea unei ușițe din lemn. Ca urmare a faptului că ulterior a acuzat dureri, s-a luat decizia ca acesta sa fie investigat medical.
Astăzi, la 14:00 Vladimir Filat urma a fi escortat la un medic neurolog pentru investigații suplimentare”, se menționează în comunicatul Departamentul Instituţiilor Penitenciare.
În dimineața acestei zile procurorul Adriana Bețișor a declarat că „ședința de judecată de astăzi a fost amânată, Vlad Filat va face investigații medicale”.
Vezi și aceste știri

Ceban: Voi solicita deconectarea a sediului Guvernului și Parlamentului de la serviciul de apă și canalizare. Spînu: Primarul nu are soluții, e incompetent

Lavrov: După Ucraina, Moldova va fi următorul „centru antirusesc”
