Prim-ministrul Pavel Filip a convocat, pe 17 martie 2016, prima ședința din acest an a Consiliului Economic, cu participarea reprezentanților mediului de afaceri, instituțiilor de stat și comunității donatorilor.
Şeful Guvernului a reiterat importanţa menţinerii unui dialog constructiv în cadrul Consiliului pentru a discuta problemele cu care se confruntă mediul de afaceri şi a identifica în comun soluţii eficiente. „Consiliul Economic rămâne a fi una din cele mai importante platforme de dialog cu reprezentanții mediului de afaceri. Este necesar să menţinem un echilibru între politicile de reglementare și activitatea propriu zisă de business, formând astfel un mediu de afaceri sănătos, previzibil și favorabil investițiilor”, a menţionat Prim-ministrul.
În context, Prim-ministrul a propus crearea grupurilor de lucru tematice, care vor veni cu propuneri pe domenii şi subiecte concrete, ce vor fi dezbătute, ulterior, la şedinţele Consiliului.
Pavel Filip a amintit că înțelege foarte bine mediul de afaceri, având o experiență consistentă în sfera managementului privat. Cu acest prilej, Premierul a vorbit despre măsurile întreprinse de Guvern în vederea ameliorării situaţiei economice, până la etapa actuală, referindu-se şi la relansarea activității Comisiei naționale de consultări și negocieri colective, precum și la instituirea moratoriului asupra controalelor de stat la agenții economici, pe o perioadă de trei luni. De asemenea, Premierul a menţionat iniţiativa de reducere a actelor permisive pentru activitatea de întreprinzător cu 25% , dar şi dispoziţia privind revizuirea ordinelor Serviciului Vamal care se referă la procedurile impuse agenților economici în cadrul controalelor vamale.
Participanţii la şedinţa Consiliului Economic au confirmat că, în scurt timp, organizaţiile ce reprezintă mediul de afaceri, cel academic şi alte instituţii interesate, îşi vor delega reprezentanţii, care urmează să fie desemnaţi în calitate de membri permanenți ai Consiliului Economic al Prim-ministrului.
Vezi și aceste știri

Ministerul Muncii promite indemnizații mai mari pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani

Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)

Șase luni din 2022: Circa 10.400 de cetățeni străini au vizitat R. Moldova prin intermediul agențiilor de turism
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
