Cutiile negre ale avionului prăbușit la Rostov-pe-Don sunt grav avariate

Cutiile negre ale avionului prăbușit la Rostov-pe-Don sunt grav avariate
Foto: bucurestifm.ro

Cele două cutii negre ale avionului companiei flydubai prăbușit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Rostov-pe-Don au fost recuperate, însă sunt grav avariate și decodarea lor ar putea dura o lună, a anunțat duminică autoritatea rusă de reglementare a transporturilor aeriene civile (IAC), transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

Avionul companiei flydubai, ce efectua zborul FZ981 din Emiratele Arabe Unite, s-a prăbușit sâmbătă dimineață în timp ce încerca să aterizeze. Avionul, un model Boeing 737-800, a abandonat prima aterizare programată și s-a învârtit în cerc timp de peste două oră în condiții meteo dificile deasupra aeroportului din Rostov-pe-Don. Toate cele 62 de persoane aflate la bord — 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului — au murit.

„Dispozitivele de înregistrare primite sunt grav avariate din punct de vedere mecanic. Experții au început inspecția, deschizând și extrăgând modulele de memorie din carcasele de protecție, pentru activitățile ulterioare de restabilire a conexiunilor prin cablu și de pregătire a copierii datelor”, a menționat IAC.

Agenția de presă Ria Novosti l-a citat pe un reprezentant IAC conform căruia operațiunea de decodare a informațiilor înregistrate de cutiile negre ar putea dura o lună.

Conform regulilor de aviație internațională, ancheta va fi condusă de Agenția pentru siguranță aeriană din Rusia împreună cu reprezentanți din SUA, țara în care a fost produs avionul, și din Emiratele Arabe Unite, țara unde se află sediul companiei flydubai.

Compania Flydubai a precizat că 44 dintre pasageri erau ruși, alături de opt ucraineni, doi indieni și un uzbec. Comandantul aeronavei era cetățean cipriot, iar copilotul era spaniol și fiecare avea la activ aproape 6.000 de ore de zbor. Ceilalți cinci membri ai echipajului erau din Spania, Rusia, Seychelles, Columbia și Kârgâzstan.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Decis: La funcția de Procuror General ar putea candida și persoanele cu experiență profesională în afara țării

Decis: La funcția de Procuror General ar putea candida și persoanele cu experiență profesională în afara țării

FMI va acorda Guvernului un împrumut de aproape 440 de milioane de dolari

FMI va acorda Guvernului un împrumut de aproape 440 de milioane de dolari

Moldova și România își vor recunoaște reciproc diplomele de studii și în următorii ani

Moldova și România își vor recunoaște reciproc diplomele de studii și în următorii ani

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Moldovagaz urmează să solicite majorarea tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban: „Întreprinderea activează în pierdere”
  • 3
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 4
    Mold-street: Centrala de la Cuciurgan consumă volume mult mai mari de gaz decât cele prevăzute în contract
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.