Fiul deputatului Nae Simion Pleșca, internat la Spitalul MAI

Fiul deputatului Nae Simion Pleșca, internat la Spitalul MAI


Sorin, fiul mai mic al deputatului Nae Simion Pleșca a fost internat la Spitalul din cadrul Serviciului medical al Ministerului Afacerilor Interne din Chișinău.
Informația a fost confirmată de către ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, transmite Agora cu referire la protv.md.
 

Potrivit lor, două zile în urmă, dupa două săptămâni de căutari, Sorin Pleșca a fost găsit în Chișinău.

Precizăm că, fiul deputatului Nae-Simion Pleșca a fost găsit de către oamenii legii. Acesta s-ar fi aflat la Chișinău. Informația a fost confirmată de către șeful Inspectoratul General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc. Potrivit informațiilor, acesta se află într-o stare psihologică gravă și se află sub supravegherea medicilor.

Amintim că pe 7 martie, aproximativ în jurul orei 21:00, poliția Capitalei a fost alertată pe faptul că în apartamentul deputatului liberal-democrat Nae-Simion Pleșca, situat în Centrul Chișinăului, un tînăr de 32 de ani a fost împușcat mortal.

La fața locului s-au deplasat polițiști și procurori care au constatat că, în circumstanțe necunoscute, fratele mai mic al victimei, în vârstă de 26 de ani, din neatenție a efectuat o împușcătură dintr-un pistol de model CZ -75, deținut legal. În rezultatul leziunilor cauzate, victima a decedat. Imediat după incident, acesta a plecat cu automobilul de model „Skoda” într-o direcție necunoscută.

 

Dragă cititor, urmărim atent ce se întâmplă pe segmentul politic, verificăm datele și sursele, căutăm explicații, oferim contexte, îi invităm în studiou pe cei care trebuie să ne răspundă la întrebări.
Dacă îți place ceea ce citești pe acest site, ne poți susține print-un abonament de membru de doar 48 lei pe lună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Procurorul General a cerut procuraturilor teritoriale să aplice măsura de arest prevenit doar în cazurile excepționale

Procurorul General a cerut procuraturilor teritoriale să aplice măsura de arest prevenit doar în cazurile excepționale

Ministra Sănătății despre cazul de corupție de la Căușeni: „Aș recomanda spitalului să demită așa cadre medicale”

Ministra Sănătății despre cazul de corupție de la Căușeni: „Aș recomanda spitalului să demită așa cadre medicale”

„Să te plângi nu merită, iar să te bucuri - nu ai de ce”. Oamenii din UTA Găgăuzia, despre problemele și prietenii autonomiei (VOX)

„Să te plângi nu merită, iar să te bucuri - nu ai de ce”. Oamenii din UTA Găgăuzia, despre problemele și prietenii autonomiei (VOX)

Advertoriale
Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției
  • 3
    Prețurile la gaze pentru Republica Moldova au crescut de patru ori, la 550 de dolari pentru o mie de metri cubi
  • 4
    O companie franceză, reprezentată și în Moldova, este judecată pentru complicitate cu teroriștii ISIS. Comentariul firmei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.