„Doar prin eforturi comune putem contribui la bunăstarea și implicarea socială a persoanelor cu dizabilități, iar aceste cărucioare sunt o dovadă în acest sens. Suntem bucuroși să vedem zîmbetul pe chipul dstră.”, a declarat viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Anastasia Oceretnîi.
Directorul “LDS Charities.Inc”, Vogelsberg Clif a reiterat “Suntem onorați și împliniți că am realizat scopul acestui proiect, iar astăzi în jur de 90 de persoane cu dizabilități vor pleca acasă în cărucioare noi”.
De asemenea, în cadrul evenimentului a avut loc un seminar cu tematica “Evaluarea și ajustarea cărucioarelor fotoliu pentru fiecare solicitant individual”, moderat de către patru medici din Germania și SUA. La seminar au participat felceri proteziști din cadrul direcțiilor de asistență socială municipale și raionale, președinții Societăților Invalizilor care sunt implicați în proiectul de evaluare, ansamblare și repartizare a cărucioarelor fotoliu. Participanții au beneficiat de un certificat internațional care le va permite evaluarea și repartizarea cărucioarelor.
Menționăm că pe parcursul anilor 2011-2015, MMPSF a contribuit la implementarea proiectului menționat cu circa 860,0 mii lei - mijloace care au fost utilizate de către Societatea Invalizilor din RM pentru asamblarea a circa 3000 de cărucioare. Toate componentele, detaliile pentru cărucioare sunt oferite gratis de către donatori, iar Statul contribuie la asamblarea lor.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.