STUDIU: Comitetul Național de Stabilitate Financiară trebuie reformat, aproape jumătate din membri sunt afiliați politic

STUDIU: Comitetul Național de Stabilitate Financiară trebuie reformat, aproape jumătate din membri sunt afiliați politic
Foto: Ziarul De Gardă

Comitetul Național de Stabilitate Financiară, oficiul însărcinat cu coordonarea instituțiilor responsabile de stabilitatea sectorului financiar, se confruntă în prezent cu mari probleme de guvernanță, cauzate de afiliere politică puternică și mandat neclar, transformându-se astfel într-o parte a problemei, în soluționarea crizei bancare, potrivit unui studiu al Echipei Economice Germane și Expert-Grup, care au elaborat un plan de reformare a acestei instituții.

Evenimentele recente din sectorul financiar din Moldova oferă motive temeinice pentru a pune la îndoială eficiența formatului actual al Comisiei Naționale pentru Stabilitate Financiară (CNSF), în contextul când, trei bănci care reprezentau aproximativ o treime din activele sistemului bancar au intrat în faliment după ce au fost decapitalizate cu aproximativ 12% din PIB în anul 2015. Alte bănci, care sunt chiar mai importante, au fost plasate sub un regim de supraveghere specială a BNM.

Un raport realizat de o comisie specială de anchetă creată de către Parlamentul Republicii Moldova a concluzionat că instituțiile responsabile pentru asigurarea stabilității financiare a țării (în principal BNM și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF)), nu și-au coordonat suficient de bine intervențiile, iar comunicarea a fost mai degrabă informală, adică în afara CNSF.

Asta deși experiența internațională recentă demonstrează că un element cheie al menținerii stabilității financiare constă în comunicarea și coordonarea strânsă între agențiile relevante. Având în vedere acest scop, în toată lumea țările au recurs la crearea comitetelor de stabilitate financiară.

Cauzele pentru care CNSF necesită a fi reformat se referă la un specific politic puternic, deoarece aproape jumătate din membrii CNSF sunt afiliați politic. În plus, CNSF a funcționat - de facto - ca un organ, mai curând, de aplicare a legii, decât ca o platformă de comunicare, astfel amenințând independența Băncii Naționale. Pe lângă aceasta, instituția a avut un mandat neclar, în condițiile în care multe din activitățile CNSF-ului se suprapun cu responsabilitățile membrilor. În cele din urmă, acesta funcționează ca o instituție de gestionare a crizelor, cu un accent limitat pe prevenirea crizelor. Luate împreună, aceste caracteristici contrazic experiența internațională privind stabilirea unor asemenea comitete.

Reformarea CNSF trebuie să se axeze pe un număr mai mic de membri, o expunere politică scăzută și o relevanță strictă în vederea stabilității financiare. În opinia autorilor studiului, acesta trebuie să includă șefii Băncii Naționale, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova și Fondului de Garantare a Depozitelor. Secretariatul ar trebui să fie asigurat de către BNM, iar președintele acestuia trebuie să aibă o importanță simbolică, conducerea fiind preluată în baza principiului de rotație anuală de către fiecare membru.

„Este important ca CNSF să aibă un mandat clar definit fără nici o suprapunere cu responsabilitățile instituțiilor membre. Acesta nu trebuie să fie un organ de decizie, ci mai degrabă o platformă de comunicare și coordonare a acțiunilor între membri, focusându-se mai degrabă pe prevenirea, decât pe combaterea crizelor sistemice”, a declarat Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup și unul din autorii analizei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Contrabandă cu peste 30 vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane lei. Șase persoane au statut de bănuit

Contrabandă cu peste 30 vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane lei. Șase persoane au statut de bănuit

Atenție la sobele defecte: În ultimele 24 de ore, nouă persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, dintre care una a decedat

Atenție la sobele defecte: În ultimele 24 de ore, nouă persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, dintre care una a decedat

În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu

În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu

Advertoriale
Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Proiectul „maib recomandă” se extinde: Beneficiază de servicii de consultanță de la parteneri

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

Teatru Fără Nume te invită la Repetiţia cu Spectatorii

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Compensații: Cetățenii vor fi anunțați despre categoria de vulnerabilitate energetică atribuită treptat
  • 2
    Livada fraților Stăvilă: Cum pot fructele din Moldova să crească din bani europeni (VIDEO)
  • 3
    Dodon, despre războiul declanșat de Rusia: „Niciodată n-am condamnat agresiunea cuiva. Dacă Rusia atacă Transnistria, eu am să-i condamn” (VIDEO)
  • 4
    Ucrainenii trebuie să se pregătească pentru un alt atac masiv cu rachete începând de astăzi, anunță Ministerul de Interne din țara vecină
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.