GRAFIC. Cum a evoluat salariul mediu în învâțământ pe parcursul ultimilor nouă ani

GRAFIC. Cum a evoluat salariul mediu în învâțământ pe parcursul ultimilor nouă ani
Foto: legraph.co.uk


Pe parcursul ultimilor nouă ani câştigul salarial mediu lunar pentru angajaţii din învăţământ s-a majorat de 3,5 ori. Astfel dacă în 2005 salariul mediu în învățământ era de puțin peste 880 de lei, anul trecut acesta a atins nivelul de circa 3080 de lei.

„Cheltuielile pentru învăţământ fac parte din categoria cheltuielilor publice sociale. Având în vedere rolul semnificativ al capitalului uman în economie, cheltuielile pentru educaţie pot fi considerate mai degrabă nişte investiţii cu importante rezultate macroeconomice. De obicei, rezultatele investiţiilor în capitalul uman nu sunt imediate, dar acestea sunt un pilon important al creşterii economice durabile. Sarcina autorităţilor este de a investi eficient în învăţământ, de a sprijini iniţiativele educaţionale şi de a păstra forţa de muncă în ţară”, este de părere analistul economic Daniela Dermengi.

Trebuie menționat faptul că 70% din mijloacele financiare alocate pentru învăţământ din bugetul public naţional le constituie cheltuielile de personal. Cheltuielile bugetare ale Republicii Moldova destinate învăţământului au reprezentat anul trecut circa 7% din Produsul Intern Brut şi acest procent a fost în scădere în ultimii patru ani. Comparativ cu alte ţări europene, această cotă este una destul de înaltă. Astfel, ţările Uniunii Europene cu cea mai mare pondere a cheltuielilor pentru învăţământ în PIB sunt Danemarca (8,7%), Cipru (7,3%) şi Suedia (7,0%). La coada clasamentului se află România şi Cehia (câte 4,2%), Bulgaria şi Grecia (câte 4,1%) şi Luxemburg (3,7%).

Cheltuielile pentru învăţământ - între cheltuială socială şi investiţie pe termen lung

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.