VIDEO. Ilan Shor: Am crezut în sinceritatea lui Filat, dar m-a mințit

VIDEO. Ilan Shor: Am crezut în sinceritatea lui Filat, dar m-a mințit
Foto: Agora.md / Igor Vrabie

„Am fost mințit de Vlad Filat. Am crezut că intențiile lui în raport cu BEM au fost sincere”. Declarația aparține fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii Ilan Shor. Acesta a recunoscut că banii care i-ar fi transmis ex-premierului i-a luat din BEM.  

„Toate documentele care le-am transmis confirmă cuvintele mele. De asemenea am prezentat documente care arată cine a fost beneficiarul final al acestor sume. Acestea sunt acum verificate de procurori. Sper că vor face o apreciere obiectivă. Suma de 250 de milioane de dolari i-a fost transmisă dlui Filat urmare a constrângerilor și implicare directă și presiune asupra businessului meu prin intermediul instituțiilor de stat care i se subordonau”, a subliniat Ilan Shor.

În discursul său actualul primar de Orhei a menționat și numele cumnatului lui Vlad Filat - Ion Rusu.

„Imediat după ce am ajuns în frunte BEM asupra mea au început presiunile din partea lui Filat și cei din anturajul său care m-au obligat ca anumite companii ale mele să ofere credite iar banii să fie transferați companiilor controlate de Vlad Filat și Ion Rusu”, a declarat Shor.

În cadrul conferinței, Shor a prezentat și o schema cum au circulat banii de pe un cont pe altul.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Ungaria anunță că nu va sprijini Ucraina în fața Rusiei. Ce motiv invocă Budapesta

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943  au rămas în viață 50.000

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.