Vicepreședintele Parlamentului, Vladimir Vitiuc rămâne în continuare în funcție după ce demersiul comuniștilor privind revocarea acestuia a fost susținut doar de două fracțiuni din cele 5. Anunțul a fost făcut astăzi în plen de către președintele Parlamentului, Andrian Candu care a precizat că nu poate propune în aceste condiții revocarea lui Vitiuc din funcție.
„În baza regulamentului sunt obligat să consult fracțiunile parlamentare. Doar două sunt pentru a susține revocarea înainte de termen a lui Vitiuc. De aceea, în baza regulamentului Parlamentului nu pot propune acest lucru”, a declarat Andrian Candu.
Amintim că inițial președinte al Parlamentului a fost ales Andrian Candu, reprezentant al PD iar vicepreședinte un alt partid al guvernării, PLDM, Liliana Palihovici. Din partea opoziției a fost ales Vladimir Vitiuc.
După evenimentele recente, Vladimir Vitiuc deja face parte din majoritatea parlamentară, iar Liliana Palihovici s-a pomenit în opoziție.
Vezi și aceste știri

Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)

Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian

R. Moldova a acumulat în total donații de 290,2 mil. de lei pentru gestionarea crizei refugiaților. Iată de unde vin banii și cum au fost distribuiți
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
