Sistemul 112 în Moldova va fi implementat cu sprijinul României

Sistemul 112 în Moldova va fi implementat cu sprijinul României

România va ajuta Republica Moldova în procesul de implementare a serviciului 112. La sfârşitul acestui an, dispecerii din ţara noastră vor putea participa la cursuri de instruire, oferite de formatorii români, în baza unei curicule noi, ca ulterior să pună în aplicare, pe teritoriul Republicii Moldova, cunoştinţele obţinute.

În context, ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, împreună cu secretarul de stat al României au efectuat vizite de lucru la Institutul de Medicină Urgentă şi la Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească. Oficialii au identificat mai multe aspecte ce pot fi îmbunătăţite.

„Implementarea Serviciului de Urgenţă "112" nu mai poate fi amânată. Obiectivul pe care ni-l propunem este să existe un serviciu de urgenţă integrat, cu dispecerate intergate, iar echipele de medici să muncească cot la cot cu pompierii, poliţia, astfel încât cazurile nefericite şi nerezolvarea unor situaţii medicale să rămână o istorie”, a menţionat ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan.

De asemenea, în incinta Ministerului Sănătăţii a fost organizattă o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, reprezentanți ai DSE, ai serviciului de Pompieri și toți cei antrenați în consolidarea capacităților de intervenție integrată ale serviciilor specializate de urgență din Republica Moldova. În timpul discuţiilor, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne din România, Dr. Raed Arafat, a povestit despre experienţa României în fortificarea serviciului 112 şi a prezentat paşii pe care ar urma să-i întreprindă Republica Moldova.

„Sistemul medical de urgenţă trebuie privit ca un sistem strategic, exact ca şi armata, poliţia, situaţiile excepţionale şi protecţia civilă. Orice ţară când îşi ceează sistemul este foarte important să se gândească nu numai la urgenţele care se întâmplă în fiecare zi, ci şi la situaţiile excepţionale şi la dezastre. Acest sistem trebuie să ştie să reacţioneze corect la riscuri”, a declarat secretarul de stat al României, Dr. Raed Arafat.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O rachetă SpaceX, lansată în 2015 și scăpată de sub control, va lovi luna. Coliziunea ar putea avea loc în martie

O rachetă SpaceX, lansată în 2015 și scăpată de sub control, va lovi luna. Coliziunea ar putea avea loc în martie

#UpgradeCahul: Nu există transformare digitală fără talent și dedicare

#UpgradeCahul: Nu există transformare digitală fără talent și dedicare

Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci

Polemici la CSP, după ce Grigoriu a contestat refuzul urmăririi penale pe numele lui Stoianoglo privind expulzarea profesorilor turci

Advertoriale
Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

Sunteți pasionați de lumea startup-urilor? Philip Morris vă provoacă să participați la Disrupt Camp!

 Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Păstrați-vă economiile în siguranță cu noul depozit Maib Classic

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariile și beneficiile demnitarilor: Pază de stat, pașaport diplomatic, transport gratuit sau bani pentru chirie
  • 2
    Moldovenii cu cetățenie română nu mai riscă să-și piardă buletinul, dacă nu locuiesc pe teritoriul României
  • 3
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 4
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.