Potrivit magistratei, până în anul 2012, instanţele judecătorești aplicau prevederile art. 369 din Codul de Procedura Penală, care permitea că partea vătămată să fie audiată ori de câte ori era necesar în cursul cercetării judecătorești.
„În anul 2006, a fost inclusă o modificare ce prevedea ca martorul să fie audiat în lipsa inculpatului, care este înlăturat din sala de ședință, asigurându-i-se posibilitatea de a lua cunoştinţă de declaraţii şi de a pune întrebări prin intermediul apărătorului sau persoanei audiate. Mai târziu, în 2013 şi 2014, au fost modificate art. 109,110,110 prim, care au obligat audierea copilului în vârstă de până la 14 ani în cazuri de infracţiuni cu caracter sexual, trafic de copii sau violenţă în familie să fie efectuată în spaţii special amenajate, dotate cu mijloace audio-video, prin intermediul unui intervievator”, povesteşte Dina Rotarciuc.
Cât de bine se respectă prevederile acestui articol
În prezent, sunt mai multe camere speciale pentru audierea martorilor şi victimelor minore, iar audierea în instanţa de judecată a copilului nu mai este necesară. Ideal ar fi că să fie un spaţiu în afară instituţiilor de urmărire penală, că să nu fie stresaţi copiii când sunt aduşi la audieri, asemenea spaţiilor din Norvegia, spre exemplu. Totodată este nevoie că audierea să fie făcută de un intervievator, după cum cere art. 110 prim”, e de părere Rotarciuc.
„Minorul nu este audiat repetat, în scopul evitării victimizării copilului. Această situaţie se datorează faptului că judecătorii folosesc procesele verbale de audiere a minorilor de la faza urmăririi penal”, spune Dina Rotarciuc.
Autor:
Magistrata precizează că la etapă judecării apelurilor în asemenea cazuri, în şedinţa Curţii de Apel, victimele minore, care n-au împlinit vârstă de 14 ani, nu sunt invitaţi, fiind prezenţi doar reprezentanţii lor legali.
<iframe width="650" height="370" src="https://agora.md/videoframe/2380/620" frameborder="0"></iframe>
Odată cu includerea articolului 110 prim în Codul de Procedură Penală, atât victimele minore, cât şi reprezentanţii lor legali au beneficiat pe plan moral, fiindu-le minimalizat stresul.
Sunt create condiţii favorabile pentru victimele minore
Spaţiile prietenoase copiilor sunt un mare ajutor şi pentru judecători, deoarece în multe cazuri ajută la stabilirea adevărului şi la sancţionarea corectă a celor vinovaţi de comiterea uneia sau altei infracţiuni.
„Actualmente se încearcă să fie create complete specializate pentru examinarea cauzelor cu minori şi această tendinţă va crea condiţii mai favorabile atât pentru victimele minore, cât şi pentru reprezentanţii lor. Mai rămâne să se construiască un spaţiu adecvat pentru mun.Chişinău, deoarece audieri mai frecvente sunt în municipiu, iar spaţii adecvate sunt foarte puţine.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.