Autoritățile au identificat și aprobat modalitatea de rambursare a creditelor restante în sumă 13,57 miliarde de lei, acordate Băncii de Economii, Unibank şi a Băncii Sociale.

Banca Naţională a semnat cu Ministerul Finanţelor un Memorandum prin care începând cu 1 aprilie sau o dată ulterioară convenită de părți ar urma să fie emise obligaţiuni de stat pentru a rambursa suma de 13,57 miliarde de lei, rămasă restantă după dispariţia miliardului şi lichidarea Băncii de Economii, Unibank şi a Băncii Sociale, potrivit mold-street.md.

Potrivit raportului de audit al Băncii Naţionale a Moldovei realizat de compania Deloitte Audit SRL din România, pe 25 martie 2016 creditele de urgenţă restante constituiau suma de 13,57 miliarde de lei.

Totodată gajul depus ca asigurare a rambursării creditelor acordate celor trei bănci constituie doar 26 milioane lei, conform datelor pentru 31 decembrie 2015.

Bancherii nu sunt interesați de aceste obligațiuni

„Conform condiţiilor Memorandumului valorile mobiliare vor fi emise de către Ministerul Finanţelor la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, şi livrate BNM la data de 1 aprilie 2016, sau la o altă dată convenită de părţi, în volumul creditelor de urgenţă restante, cu rata efectivă a dobânzii de 5%", se precizează în raportul de audit.

Potrivit surselor publicației mold-street.md la o zi după semnarea Memoradumului, Ministrul Finanțelor a convocat într-o ședință informală toți șefii băncilor din Moldova unde a prezentat prevederile documentului, precum și faptul că durata de rambursare va fi de 20-25 de ani, iar rata dobânzii de 5%. Bancherii au fost invitați să participe la cumpărarea hârtiilor de valoare emise de Guvern.

Potrivit opiniei mai multor experți intervievați, este puțin probabil ca vreo bancă să fie interesată de aceste hârtii de valoare, la rate atât de mici și pe un termen foarte lung.

Aproape un miliard timp de 25 de ani

Dacă ar fi să abordăm această emisie ca un credit clasic pe un termen de 25 de ani cu o dobândă de 5%, fără alte comisioane, atunci din bugetul de stat ar trebui să fie acordate anual 678 milioane de lei doar pentru dobânzi. În cazul când această emisie ar fi răscumpărată în părți egale pe toată perioada, atunci ar mai fi nevoie de încă circa 273 de milioane. Astfel, din buget s-ar cheltui anual 951 milioane de lei, iar soldul total va ajunge la 23,79 miliarde de lei.

Dacă se va conveni un termen mai mic de rambursare, sumele achitate anual din buget vor fi mai mari, dar va fi mai mic soldul final.

Anterior din Banca de Economii, Unibank şi a Banca Socială au fost delapidate miliarde de lei prin diverse scheme cu implicarea companiilor offshore.

Implicarea crucială a lui Ilan Șor

Potrivit datelor companiei Kroll, în perioada mai-noiembrie 2014 creditele acordate persoanelor afiliate de către cele trei bănci din Republica Moldova au crescut de peste două ori și au atins volumul de 13 miliarde lei pe data de 24 noiembrie 2014.

Prima etapă a investigației în curs a confirmat concluziile inițiale raportate la finalizarea investigației preliminare anterioare și a dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu dumnealui (împreună: ”Grupul Șor”) în frauda dată. În special, informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că Grupul Șor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea ”creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din partea acestora, a creat o rețea de companii prin care fondurile obținute prin fraudă au fost sustrase și spălate, și a obținut o parte semnificativă din fondurile furate. La această etapă, Kroll a identificat tranzacții în sumă de peste 350 milioane dolari SUA, care pot fi direct atribuite fraudei care a avut loc în cele trei bănci din Republica Moldova.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!