Ziua de 1 aprilie este ocazia perfectă de a face glume pe seama celor din jur, dar și ziua în care nu știi în ce poți crede. BBC a întocmit o listă cu 10 știri care par a fi păcăleli, dar sunt, de fapt, adevărate.
1. Lemnul transparent ar putea să înlocuiască sticla. O echipă de cercetători suedezi au reușit să proiecteze un material similar sticlei înlocuind componentul care dă lemnului culoarea cafenie cu acril. Lemnul permite pătrunderea luminii și în același timp păstrează intimitatea locatarilor. Mai multe detalii (Wired)
2. Tricourile curierilor DHL costă 185 lire sterline. Compania franceză Vetements a devenit celebră pentru faptul că vinde haine obișnuite la prețuri exagerat de mari, fiind criticată pe rețelele de socializare. Totuși, directorul executiv DHL Express cerut modelarea unor tricouri pentru angajații săi. Mai multe detalii (Daily Mail)
3. Actrița americană Whoopi Goldberg își lansează linia sa proprie de produse bazate pe marijuana medicinală. Din motive legale, produsele vor fi vândute doar în statul California, printre produse numărându-se săpunuri de baie și ciocolata topită. Sursa mai scrie că actrița ar fi infirmat faptul că e o glumă. Mai multe detalii (USA Today)
4. Poliția din Țara Galilor intră în clădiri cu ajutorul fierăstrăului electric. În timpul unui raid din Cardiff, poliția anti-drog a folosit un fierăstrău electric pentru a intra în clădire, în locul clasicului pilon folosit la dărâmarea ușilor. Mai multe detalii (Daily Telegraph)
5. Laptele degresat este o „imitațe a laptelui”. O instanță din Florida, SUA a decis că laptele degresat e considerat imitație dacă acestuia nu îi sunt adăugate vitamine. Mai multe detalii (Consumerist)
6. Trendul părului de culoare blugilor. Drilul este cea mai populară țesătură din lume, iar unii oameni au început să combine culorile albastru, mov și gri pentru a obține o nuanță asemănătoare cu cea a blugilor. Mai multe detalii (Daily Mail)
7. Agenții CIA au lăsat din greșeală material exploziv într-un autobus din Virginia, SUA. Autobusul cu pricina a fost parte a unui antrenament al agenției. Astfel, în zona motorului au fost instalate explozive, dar angajații au uitat de acesta. Materialul exploziv a fost găsit de un mecanic de la liceul Briar Woods în timpul înntreținerii de rutină. Mai multe detalii (Gawker)
8. Rapper-ul Tinie Tempah intenționează să-și cumpere o fermă. ”... încă trei ani de distracții și petreceri, iar apoi îmi voi întemeia o familie și îmi voi cumpăra o fermă.” a declarat rapper-ul de 27 de ani în timpul unui show televizat. Mai multe detalii (Belfast Telegraph)
9. Recompensă financiară pentru uciderea șobolanilor. Din cauza fluxului mare de rozătoare, în orașul Peshawar, Pakistan, cetățenii sunt remunerați cu 300 rupii (56 lei) pentru fiecare șobolan exterminat. Mai multe detalii (Channel News Asia)
10. Un politician din Missouri, SUA, nemulțumit de exprimarea colegilor săi. Sătul de faptul că aceștia spun ”physical” (fizic) atunci când vor să spună ”fiscal” (fiscal), Tracy McCreery a cerut adoptarea unei legi care i-ar obliga să își corecteze greșeala de exprimare. Mai multe detalii (Mashable)
Vezi și aceste știri

Patru partide dintre cele care au beneficiat de subvenții au raportat utilizarea banilor pentru încurajarea participării femeilor și tinerilor

The Washington Post: Resursele naturale ale Ucrainei pun în pericol economia țării, fiind atractive pentru Federația Rusă
