Mai mulţi locuitori ai UTA Găgăuzia, politicieni de la Chişinău şi personalităţi din Federaţia Rusă au participat la Comrat la un marş pentru statalitatea şi neutralitatea Republicii Moldova. Acţiunea, organizată de administraţia UTA Găgăuzia, vine ca reacţie la marşul unioniştilor de la finele săptămânii trecute, care a avut loc la Chişinău, potrivit IPN.
Potrivit portalului informaţional, gagauzinfo.md, după marş mulţimea s-a adunat în centrul Comratului unde s-a desfăşurat un miting cu acelaşi scop. Irina Vlah, guvernatoarea UTA Găgăuzia, a spus că susţinătorii statalităţii Republicii Moldova sunt de sute de ori mai mulţi decât unioniştii, iar găgăuzii nu au o altă patrie decât Moldova. „99% din locuitorii ţării îşi doresc ca aceasta să fie unitară”, a accentuat Irina Vlah.
Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, prezent la eveniment, a spus că numai datorită cetăţenilor precum cei din Găgăuzia „planurile unioniştilor nu se vor realiza”.
La acţiune a participat şi vicepreşedintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Ilian Caşu, care a declarat în faţa mulţimii că la Comrat s-au adunat cei care susţin şi luptă pentru statalitatea Republicii Moldova.
În 2014, în Găgăuzia s-a desfăşurat un referendum la care majoritatea a votat pentru dreptul găgăuzilor de a se detaşa de Republica Moldova dacă aceasta îşi pierde independenţa eventual prin unirea cu România. Totodată, în această săptămână, deputaţii socialişti, cei democraţi şi foştii comunişti au susţinut Declaraţia privind statalitatea şi neutralitatea permanentă a Republicii Moldova înaintată în Parlament de fracţiunea comuniştilor.
Vezi și aceste știri

Jurnalista de la Rossia 24, care a realizat un interviu cu Igor Dodon, nu a solicitat acreditare pentru activitate pe teritoriul R. Moldova. Reacția SIS

Moldova continuă să găzduiască peste 76.000 de cetățeni ucraineni. Iată câți străini au solicitat azil de la începutul războiului în Ucraina
