TOP cinci cele mai toxice flori

TOP cinci cele mai toxice flori

Frumoase, florile ne colorează viaţa şi ne bucură ochiul, dar unele dintre aceste minunate creaţii ale naturii pot provoca dureri de cap, convulsii sau pur şi simplu pot omorî, notează Descoperă, citat de mediafax.ro.

Potrivit cărţii ”Manualul otrăvurilor şi Plantelor dăunătoare", copiii sub 6 ani sunt cei mai vulnerabili, ei reprezintă cauzele a 85 la sută din toate apelurile către centrele de toxicologie, informează Descoperă

Rododendroni, copacul wisteria, oleandru şi ficusul sunt doar câteva dintre plantele frumoase ale căror capacităţi ar putea să vă surprindă. Mai jos găsiţi lista cu 5 cele mai toxice, dar şi comune plante otrăvitoare:

Narcisa

Aceşti minunaţi vestitori ai primăverii, galbeni (aka daffodils) şi albi (jonquils), sunt, de fapt, toxici în cazul consumării bulbilor în cantităţi mari.  De multe ori, oamenii confundă bulbii de narcise cu ceapa
Semnele de intoxicaţie sunt: greaţă, vome, crampe şi diaree. Un medic ar putea recomanda hidratare intravenoasă şi / sau medicamente pentru a stopa voma şi senzaţia de greaţă în cazul în care simptomele sunt severe sau pacientul este un copil.

Ficusul

Cunoscut şi ca smochinul înlăcrimat, copacul benjamin sau planta de cauciuc înfrunzită, ficusul conţine în frunze şi în tulpină o sevă lăptoasă ce este toxică. Există aproximativ 800 de specii de arbori ficus, arbuşti şi viţă de vie, dintre care multe sunt crescute ca plane de ghiveci, în ghivece sau afară, dar numai în zonele călduroase unde unele specii pot creşte până la 23 centimetri.

Pericolul care te paşte la atingerea unui ficus este mâncărimea pielii şi inflamaţiile. Pentru a remedia aceste reacţii, medicul  prescrie medicamente pentru alergie sau antiinflamatoare.

Crizantema

De o varietate copleşitoare de culori, portocalii, galbene sau albe, aceste minunate flori pot fi regăsite în multe grădiniţe cu flori din faţa casei sau în ghivece pe balcoane.

Sunt între 100 ş 200 de specii de Crizanteme, care cresc, în general, înălţându-se deasupra solului, dar în timp se pot transforma în arbuşti. Aceste plante sunt toxice pentru oameni, dar nu într-o doză periculoasă. Atingerea lor poate cauza usturimi şi mâncărimi ale pielii, precum şi inflamarea locului ce a intrat în contact cu planta.

Lăcrămioara

În latină Convallaria majalis, aceste flori încântătoare, cunoscute şi sub denumirea de mărgăritar sau clopoţei, sunt în întregime otrăvitoare. Ingestia unei mici cantităţi s-ar putea să nu vă răneasca prea mult, dar dacă se consumă o cantitate mai mare, consecinţele pot fi diverse: se pot manifesta ameţeli, stare de greaţă şi vomă, dureri la nivelul gurii şi dureri abdominale, diaree şi crampe stomacale. De asemenea poate fi afectată şi inima, bătăile inimii pot deveni neregulate rapide sau se pot încetini.

În aceste situaţii, medicul prescrie, cel mai probabil, curăţarea somacului prin absorbţia de cărbune şi medicamente pentru a readuce la normal ritmul cardiac.

Glicina 
 
Numită şi Wisteria, glicina are o formă romantică in cascade de flori. Ciorchini de flori albe sau roz sunt întâlnite în principal în zonele cu climă tropicală.
 
Întreaga planta este toxică, deşi unii afirmă că florile nu sunt. Simptomele sunt ameţeala, stări de vomă, crampe si diaree; oricare din simptome cere tratamente precum hidratare intravenoasă şi pastile anti ameţeală.
 
"Cele mai frecvente probleme, cu plantele otrăvitoare, apar din contactul cu uleiul din seva acestor plante, care cauzează o reacţie alergică a pielii", explică reprezentantul Institutului Naţional pentru Securitate şi Sănătate al SUA.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Gradul de vulnerabilitate pentru compensații la energia consumată, deja disponibil pe compensatii.gov.md. Cum verificăm

Gradul de vulnerabilitate pentru compensații la energia consumată, deja disponibil pe compensatii.gov.md. Cum verificăm

Andrei Spînu: R. Moldova a importat timp de o zi 40% din energia electrică necesară la preț de 415 euro. Cum acoperim consumul în continuare

Andrei Spînu: R. Moldova a importat timp de o zi 40% din energia electrică necesară la preț de 415 euro. Cum acoperim consumul în continuare

Localitățile raioanelor Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești vor avea acces la apă potabilă. România va demara construcția uni apeduct ce va subtraversa râul Prut

Localitățile raioanelor Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești vor avea acces la apă potabilă. România va demara construcția uni apeduct ce va subtraversa râul Prut

Advertoriale
Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord
  • 2
    Pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației, așa cum prevede legea. Spatari: „Este foarte scump”
  • 3
    Ultima oră! Daniel-Marius Staicu devine șef la Serviciul „Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor”, după ce a condus instituția similară din România
  • 4
    Prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna decembrie va fi de 785 de dolari pentru o mie de metri cubi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.