Sturza: Am participat la crearea companiilor în zone offshore, dar nu în timpul când am fost în funcții publice

Sturza: Am participat la crearea companiilor în zone offshore, dar nu în timpul când am fost în funcții publice
Foto: Agora.md

Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, printr-o postare pe pagina sa de pe Facebook, a recunoscut că a participat la crearea mai multor companii în zone offshore, însă explică lucrurile, precizând că acțiunile sale au fost legale. 

Ion Sturza a menționat că atunci când este pus în discuție fenomenul campaniilor offshore, trebuiește păstrată corectitudinea demerseului de analiză și de punere a acentelor. Acest a citat și definiția pentru conceptul de offshore:

„Conform Wikipedia, o companie offshore este o societate înregistrată într-o țară sau într-un teritoriu dependent al unei țări cu legislație autonomă, dar care nu desfășoară activități economice pe teritoriul respectiv, deci, nu obține profit în țara unde a fost înregistrată, ci în afara granițelor acelui stat”.

În limbajul comercial, termenul englez offshore sau off-shore se traduce în română prin extrateritorial.

Principalele motive pentru care un offshore este profitabil sunt legate de optimizarea fiscală în mod legal, protejarea unor proprietăți sau a unor bunuri, confidențialitatea structurii acționariatului și accesul la piețele financiare și de investiții din toată lumea.

Deci, nu est un fenomen ilegal. De această formă juridică se folosesc TOATE companiile, băncile, fondurile investiţionale mari, dar şi persoanele fizice pentru a crea SPV-uri, companii cu destinaţii anume. Astfel de jurisdicţii sunt şi în Uniunea Europeana, Amsterdamul sau Insulele Virgine Britanice sunt un exemplu. Ce este important, atunci când eşti o persoană cu expunere politică, deputat, membrul guvernului sau alte funcţii de demnitar, să le incluzi în declaraţia de avere. În caz de beneficii din urma activităţii acestor companii, dividende, spre exemplu, să le incluzi în declaraţia în țara unde eşti rezident fiscal. Profitul realizat de astfel de companii ca rezultat al activităţii într-o țară anumită, se impozitează de ţara respectivă local.

În plus, astăzi TOATE tranzacţiile cu aceste companii în UE, dar şi Moldova (teoretic), deschidere de conturi în bănci, fondarea de companii etc., se fac obligatoriu cu menţiunea beneficiarului final persoana fizică.
Personal (nu în timpul când am fost în funcţii publice!) am participat la creare a mai multe SPV în zone offshore. Important este să respecţi lucrurile enumerate mai sus.

Sper ca şi politicienii în funcţii să le respecte.”

Ion Sturza a menționat că între timp, aceste forme legale au fost folosite și cu alte scopuri, iar noțiunea de optimizări fiscale este discutabilă. De asemenea, acesta a precizat că atunci când ești implicat în afaceri complexe internaționale, intri în relații cu companii și persoane reputația cărora nu ține de competența sa. 

Ex-premierul a salutat apariția investigației RISE Moldova și a evidențiat că lumea trebuie să înțeleagă corect fenomenul companiilor offshore. 

 

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.