
Un nou Cod de etică al deputatului. Va fi votat de parlamentarii moldoveni?
La Biroul Permanent al Parlamentului a fost înregistrat un proiect de lege care prevede Codul de etică al deputatului. Proiectul prevede codul de conduită a deputaților atât în cadrul ședințelor plenare, comisiilor permanente, speciale și de anchetă, cât și în afara lor, cum ar fi relațiile internaționale și conduita în raport cu publicul.
・
Proiectul de lege stabileşte principiile şi normele de conduită ale deputaţilor, îndatoririle şi restricţiile în exercitarea atribuţiilor parlamentare, impunând o mai mare responsabilitate etică în sarcina aleşilor poporului. În acelaşi timp, proiectul descrie detaliat procedura de investigare, examinare şi sancţionare a deputaţilor pentru nerespectarea prezentului cod.
Cu acest prilej, se propune instituriea funcției de Comisar pentru etică, cel care va fi responsabil să monitorizeze felul în care deputații vor respecta Codului de etică. Comisarul va acorda avize consultative privind respectarea Codului şi va efectua investigarea obiectivă a cazurilor de încălcare a prevederilor stabilite de acesta. Raportul elaborat va fi transmis ulterior Comisiei juridice, numiri şi imunităţi pentru examinare.
Conform prevederilor codului, în exercitarea atribuțiilor sale deputații se călăuzesc de principiul legalității, egalității, integrității, transparenței, onestității și loialității. Cu alte cuvinte, aceștia sunt obligați să respecte Constituţia şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte, să dea dovadă de atitudine egală și nedescriminatorie și să nu să se expună obligațiilor financiare sau materiale cu personale care ar putea să le influențeze deciziile.
De asemenea, aceștia au datoria să mențină un dialog permanent cu cetățenii, să declare orice interes privat care ar putea să le afecteze executarea obiectivă a funcției de parlamentar și să se abțină de la orice act sau faptă care poate prejudicia imaginea sau prestigiul Parlamentului Republicii Moldova.
În cazul nerespectării tuturor prevederilor Codului de etică al deputatului, parlamentarii riscă să fie mustrați, să aducă scuze publice, să piardă dreptul la îndemnizație, să întoarcă către donator cadoul sau valoarea acestuia și să ramburseze oricare profit sau avantaj ilicit.
Deputatul care a neglijat prevederile codului, de asemenea, riscă să întoarcă valoarea îndemnizațiilor primite în calitate de deputat pentru perioada duratei acțiunii de violare a prezentului Cod. Iar în cazul în care violarea continuă, parlamentarul este suspendat temporar din participarea sa la toate sau la o parte din activități.
În procesul de elaborare a prezentului proiect de lege au fost studiate codurile de conduită a deputaţilor din 14 state din Uniunea Europeana, America de Nord şi Australia. Proiectul a fost semnat de fracţiunea PLDM şi câţiva legislatori democraţi. În 2013, proiectul Codului de etică şi conduită al deputatului a fost înregistrat în parlament, dar nu a ajuns să fie inclus pe ordinea de zi a şedinţelor plenare.